Șefii CNCAV au discutat cu reprezentanții cultelor religioase despre adaptarea practicilor religioase la măsurile de protecție sanitară

Data publicării:
Valeriu Gheorghiță și Andrei Baciu, cu masti pe figura, in vizita la un centru vaccinare
Valeriu Gheorghiță și Andrei Baciu la un centru vaccinare. INQUAM Photos / Octav Ganea

Șeful campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, s-au întâlnit vineri cu reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte, cu care au discutat pe marginea vaccinării împotriva SARS-CoV-2. La întâlnire au participat reprezentanți a 17 dintre cele 18 culte religioase din România, potrivit unui comunicat CNCAV.

Printre temele discutate, a fost și „modul în care anumite practici religioase se pot adapta măsurilor de protecție sanitară”, potrivit comunicatului.

Totodată, discuțiile au vizat și campania de vaccinare împotriva COVID-19, precum și modalitățile de programare, beneficiile și importanța vaccinării în rândul populației. 

„Obiectivul CNCAV este acela de a derula în cele mai bune condiții procesul de vaccinare la nivel național, în rândul tuturor categoriilor de persoane. Salut deschiderea manifestată de Secretariatul de Stat pentru Culte în organizarea unor astfel de întâlniri și deschiderea de care ne-am bucurat în tot acest timp, pentru ca vaccinarea să continue într-un mediu favorabil și sigur. Ne exprimăm întregul sprijin și disponibilitatea pentru identificarea celor mai bune soluții care să susțină ritmul campaniei de vaccinare și acoperirea indicelui de imunizare in rândul populației”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.

Totodată, reprezentanții celor 17 culte religioase prezenți la întâlnire (din totalul de 18 culte din România) au declarat că susțin „procesul de informare a credincioșilor cu privire la Campania de vaccinare împotriva COVID-19”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...