Simona Halep va fi decorată cu distincţia „Steaua României” de către preşedintele Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
iohannis halep crop

Preşedintele Klaus Iohannis îi va acorda distincţia Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincţie a statului român, Simonei Halep, se arată într-un comunicat al administraţiei prezidenţiale. 

Administraţia prezidenţială a anunţat într-un comunicat că Simona Halep va primi cea mai înaltă distincţie din stat, „ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate”.

„Prin dăruirea, devotamentul și profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât și în afara sa, Simona Halep a promovat numele țării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generație, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaș câștig pentru sportul românesc” se mai arată în comunicatul Preşedintelui României.

Administraţia prezidenţială mai anunţă că ceremonia de decorare va avea loc la Palatul Cotroceni, la o dată care va fi comunicată ulterior.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri