1 milion de persoane nu ar mai fi eligibile pentru contribuția la Pilonul 2 în noua lege a pensiilor. Surse: proiectul va fi modificat

Data publicării:
Screenshot 2023-11-08 231939
Foto: captură video Digi24

O prevedere neclară în proiectul noii legi a pensiilor ar putea face ca peste un milion de persoane să nu mai contribuie la Pilonul 2 de pensii, avertizează Asociația Pensiilor Administrate Privat. Este vorba despre liber-profesioniști, adică cei care lucrează ca PFA-uri, pe drepturi de autor sau contracte cu mandat. Am ajunge astfel la 2 milioane de oameni care nu contribuie la pensia privată obligatorie. Guvernul ar urma să aprobe joi proiectul noii legi a pensiilor. Ulterior, acesta va fi trimis către Parlament pentru dezbatere și vot. Întreaga procedură ar trebui să se încheie până la finalul acestei luni. Surse din Ministerul Muncii spun că prevederea va fi modificată.

În actuala lege există o prevedere care spune că cei de la Casa de Pensii transmit către fondurile de pensii contribuția la Pilonul 2 pentru angajaţi „sau” pentru cei pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale.

În proiectul noii legi a pensiilor, „sau” devine „și”, ceea ce poate fi interpretat că angajații Casei de Pensii vor vira la Pilonul 2 doar contribuțiile angajaților, nu și pe cele ale liber-profesioniștilor.

Claudia Sofianu, expert fiscal: „Ar fi foarte folositor un punct de vedere de la Ministerul Muncii despre cum ar trebui să se interpreteze modificarea acestui cuvânt. Direcția de gândire pe care ne poate duce este că, în noua formulare, persoanele fizice autorizate și persoanele fizice independente, întreprinderile familiale, nu ar mai fi eligibile pentru a contribui la Pilonul 2 de pensii”.

Cei de la Asociația Pensilor Administrate Privat spun că această modificare legislativă este aparent minoră – înlocuirea unui „sau” cu un „şi” - dar ar lăsa în afara sistemul de pensii private obligatorii aproape un milion de români care sunt liber-profesioniști, dar și funcționari publici și manageri angajați cu contract de mandat.

Ei s-ar adăuga celor circa un milion de angajați din construcții, agricultură, industrie alimentară, IT care sunt scutiți de la plata contribuției la Pilonul 2 de pensii până în 2028. Dacă vor să cotizeze trebuie să facă cerere în mod expres la angajator.

Surse din ministerul Muncii spun că textul articolului respectiv a fost preluat dintr-o lege din 2019, care însă nu a ajuns să se aplice niciodată.

Acum contribuția la Pilonul 2 este de 3,75% din venitul brut. De la 1 ianuarie ea ar urma să crească la 4,75%. Banii virați către pensia privată obligatorie reprezintă doar o mică parte din contribuția la asigurările sociale plătită de români și care înghite un sfert din salariul brut al unui angajat. Cei mai mulți bani merg la stat.

Economiștii atrag atenția că în condițile în care în câteva decenii tot mai puțini angajați vor susține tot mai mulți pensionari, deci statul nu-și va permite să plătească pensii mari, soluția pentru venituri cât de cât decente la bătrânețe o reprezintă pensia privată obligatorie.

Cu alte cuvinte, cu cât contribuim mai mult la Pilonul 2 cu atât pensia pe care o vom primi va fi mai mare.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri