Cum să alegi corect casa și creditul: Calculul care arată dacă locuința este supraevaluată

Data actualizării: Data publicării:
casa luata cu credit
Românii cu mai multe case vor plăti un impozit nou, respectiv impozitul pentru deținerea mai multor proprietăți. Foto: GettyImages

Când găsim casa visurilor suntem tentați să ne împrumutăm mai mult decât ne permitem. Există însă o formulă care indică prețul maxim pe care îl putem plăti pentru o locuință, fără să ne punem în pericol finanțele. La fel de ușor putem să calculăm și care este prețul real.

Orice împrumut pentru achiziționarea unei case ar trebui să respecte o regulă simplă: valoarea locuinței nu trebuie să depășească echivalentul a patru salarii anuale. Dacă o persoană câștigă lunar 5.000 de lei, atunci își permite un imobil în valoare de 240.000 de lei, adică 48.000 euro.

Însă, găsirea unei locuințe în acest buget este o provocare, în condițiile în care prețurile cresc de la un an la altul.

Specialiștii spun că prețul corect al unui apartament se stabilește după următoarea formulă: chiria pe 15 ani din care se scade 20%, pentru reparații și uzura morală. De exemplu, o locuință închiriată cu 500 de euro nu ar trebui să coste mai mult de 72.000 euro.

Însă, realitatea din piață este alta, iar dobânzile se mențin la valori ridicate.

Adrian Codîrlașu - vicepreședinte CFA România: Prima măsură luată de Banca Centrală, în sensul modificării ratei de dobândă, va fi o masură de reducere a ratei de dobândă, cel mai probabil la începutul anului următor. Odată ce Banca Centrală va opera prima scădere de rată de dobândă, la jumătate de an vom vedea IRCC-ul scăzând semnificativ.

-Nu am acceptat niciodată rate la bănci. Am avut noroc cu dezvoltatorul, am făcut rate direct la el. Pe termen mai scurt, fără dobândă ca la bancă.

-Să fiu tânăr și să îmi iau un credit și să mă zbat toată viața să îl plătesc, nu vreau asta. Dar dacă altfel nu se va putea să îmi achiziționez o locuință, asta o să fac.

Sfatul specialiștilor este să ne împrumutăm în moneda în care suntem plătiți, iar, în primii, ani să optăm pentru o dobândă fixă cât mai mică.

Irina Chițu - director comparator bancar: Trebuie să dăm un avans cât mai mare, ca să ne împrumutăm cât mai puțin. De când te împrumuți este bine să iei pe o perioadă cât mai scurtă. La un credit ipotecar, cel mai păgubos este timpul, adică se aplică dobândă în fiecare lună pe o perioadă lungă de timp.

Este recomandat ca rata să nu depășească 25% din veniturile lunare, chiar dacă, legal, gradul de îndatorare maxim este 40%. Rata la bancă este o obligație pe termen lung, iar dacă veniturile scad aceasta devine tot mai greu de plătit.

Neplata ratelor înseamnă pierderea proprietății, a avansului și a investițiilor făcute în locuință.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri