Sari la conținut

24.000 de pelerini, în prima zi, la Sfânta Parascheva

În prima zi de pelerinaj, la racla Cuvioasei Parascheva, s-au rugat 24.000 de credincioși. Pelerinii au venit din toate colţurile ţării, echipaţi cu haine groase, pături, mâncare şi chiar scaune. Unii dintre ei au aşteptat chiar şi câte cinci ore la cozi uriaşe.

24.000 de pelerini au trecut prin faţa raclei în prima zi. Spre seară însă, rândul s-a micșorat de la trei kilometri la câțiva zeci de metri.

„Ne bucurăm că nu mai stăm atât de mult la coadă, cu toate că trecem. E mai bine, scăpăm, avem drum de mers și plecăm mai odihniți”, a spus un pelerin.

„Anul trecut am stat de la ora opt până dimineața la cinci, șase”, a adăugat un alt pelerin.

Pentru că așteptarea nu a fost lungă, mulți pelerini, pregătiți să stea ore bune la coadă, s-au așezat de mai multe ori la rând pentru a se ruga la ocrotitoarea Moldovei.

 

„Pe la opt am ajuns, am trecut, suntem bucuroși, fericite, împlinite. Am stat, puțin, nu mult tare tura asta. Anul trecut am stat mai mult și a fost mai bine, parcă”, a spus o credincioasă.

Pe timpul nopţii, zeci de oameni s-au retras în biserică.

„La 18:30 am ajuns. Suntem din Bihor, nu avem tren până dimineață la ora 6. (Reporter:Și ce veți face? Înnoptați aici, în biserică?) Da, până la 4”, a spus un pelerin.

„Mâine dimineață plecăm. Avem un tren spre Adjud. Stăm la slujbă până mâine dimineață”, a adăugat alt credincios.

Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva din Iași vor rămâne în curtea Mitropoliei până la sfârșitul acestei săptămâni. De miercuri, în baldachinul amenajat vor fi așezate și moaștele Sfântului Neofit Zăvorâtul aduse din Cipru.