Sari la conținut
News Alert

Amenzi duble pentru comercianţii care păcălesc clienţii

Ofertele prea bune ca să fie adevărate de obicei nici nu sunt.

Mircea Cristea, reprezentant al unui ONG pentru Protecţia Consumatorilor: „Biletele de avion nu iau în calcul taxele de aeroport. Omul de rând se trezeşte că mai are de plătit o sumă peste ce fusese stabilit”.

Iar ofertele de vacanţă deja plătite s-au schimbat pe parcurs. „După câteva zile mi-au spus că nu se mai pleacă la acea dată, că se pleacă la altă dată, ne-au dus seara, nu am mai prins masa, am pierdut ziua”, spune o persoană.

În alte cazuri, oamenii au cumpărat produse la ofertă, dar ajunşi acasă au realizat că nu au făcut de fapt nicio economie.

Iar clienţii care au cumpărat tigăi şi electrocasnice contrafăcute au fost ameninţaţi când au încercat să le returneze. Împotriva firmei respective au fost depuse 250 de reclamaţii în ultimul an, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Poliţia a declanşat un control şi estimează un prejudiciu de un milion și jumătate de lei.

Pentru a putea face o reclamaţie, clienţii trebuie să aibă toate documentele primite după cumpărarea produselor - bon fiscal sau dovada tranzacţiei online.

Un act normativ care a intrat în vigoare de la mijlocul lunii martie prevede că firmele vor fi amendate cu până la 100.000 de lei dacă induc în eroare consumatorii sau îi obligă să plătească servicii în plus. Este cazul, de exemplu, al unui service auto care face mai multe reparaţii decât a convenit iniţial, apoi refuză să elibereze maşina până când proprietarul nu plăteşte întreaga valoare a facturii.