Sari la conținut

ANM: Vremea se schimbă radical

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de ploi, valabilă din această seară. 

Duminică 14 iunie, vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară în zonele de câmpie, iar luni 15 iunie, canicula va persista în Câmpia Română, Podişul Moldovei şi partea continentală a Dobrogei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37 de grade în Lunca Dunării, iar indicele de disconfort termic (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Începând cu seara zilei de duminică 14 iunie, până la sfârşitul zilei de marţi 16 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta în zonele montane şi submontane, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi pe spaţii mai restrânse în rest. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30...40 l/mp, cu precădere în zonele de munte. Pe arii restrânse va cădea grindină”, se arată în informarea ANM.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajul.