Apartamente invadate de șobolani, în centrul Capitalei

Data publicării:
sobolani

Zeci de şobolani au invadat, de câteva zile, un bloc din Bucureşti, situat în aproierea centrului oraşului. Au ros cărămizi, ţevi şi au intrat în case. Oamenii se tem că şobolanii vin din magazinul aflat la parter, din care mulţi dintre ei cumpără mâncare.

„Cel puţin 10 apartamente sunt invadate de şobolani. Vorbim despre un bloc din sectorul doi al Capitalei, aproape de centrul oraşului”, relatează Carla Tănasie, jurnalist Digi24.

Locatarii au făcut tot felul de improvizaţii ca să scape de rozătoarele purtătoare de boli.

Asta e răzătoarea mea de brânză . Vorbesc serios. Uitaţi, asta am pus ca să putem sta liniştiţi în casă, să nu intre pe hotă”, afirmă un locatar.

Locatarii spun că şobolanii s-au înmulţit peste măsură de o săptămână. Habar nu au de unde au apărut, însă îi sperie ideea că ar putea veni de la un supermarket de la parterul blocului, de unde mulţi oameni fac cumpărături.

Primăria nu a anunţat până acum dacă are de gând să deratizeze zona care colcăie de şobolani. Oficialii spun că abia au făcut-o în urmă cu trei luni şi că asociaţia de proprietari poate să repete singură acum operaţiunea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...