Sari la conținut
News Alert

Autostopul, la un pas de a fi interzis. Amenzile pentru şoferi pot ajunge 5.000 de lei

Şoferii care iau călători la ocazie ar putea primi amenzi de până la 5.000 de lei dacă sunt prinşi că primesc bani de la pasageri. Argumentele senatorilor devin amuzante când vorbesc despre stoparea evaziunii fiscale făcute de autostopişti, în timp ce economia subterană depăşeşte 22 de miliarde de euro în România.

Înainte de a fi senator am luat bani, dar de când sunt nu am mai luat bani”, spune senatorul PPDD Ioan Iovescu.

Dacă ați luat bani, atunci aveți o problemă cu evaziunea şi de multe ori multe autoturisme lasă de dorit din punct de vedere tehnic”, i-a răspuns senatorul PSD Marin Nicolae.

Legea îi vizează pe cei care fac ilegal taximetrie sau transport de persoane, însă loveşte mii de oameni care fac naveta între localităţi cu maşinile de ocazie după ce autorităţile au desfiinţat mai multe rute de transport.

Pe lângă faptul că aşa-zisul flagrant este aproape imposibil de realizat, legea descurajează o practică turistică valabilă în toată lumea.

Alexandru Maruseac a călătorit în toată lumea şi a scris chiar o carte despre locurile pe care le-a văzut. Spune că sunt mii de turişti care vizitează continente întregi făcând autostopul.

„Eu călătoream cu motocicleta, dar mi s-a stricat motocicleta şi pentru că voiam să ajung într-un loc am făcut autostopul într-o ţară străină, vorbind în spaniolă. În esenţă nu ar trebui să ceri bani, pentru că ideea e să ajuţi pe un om să ajungă în alt loc, iar răsplata va veni când şi tu vei avea nevoie”, spune el.

Interzicerea autostopului ar putea deveni lege dacă va fi votată şi în Camera Deputaţilor.