Sari la conținut

Autostrăzile României, de la proiectare la „lucrări pregătitoare”

Şantierele de autostrăzi aflate în lucru în România, cu o lungime cumulată de circa 200 de kilometri şi un cost total de peste 1 miliard de euro, au evoluat diferit din ultima lună a verii, august, până în prezent, la mijlocul toamnei.

Astfel, pe tronsoane pre­cum Nădlac-Arad, lotul 1 (22,2 kilo­metri), care ar trebui să fie deschis circulaţiei anul acesta, s-a lucrat la foc continuu, stadiul fizic de execuţie avansând în perioada august-octombrie de la circa 34% la 75%, în timp ce pe auto­străzi precum Sebeş-Turda, lo­turile 3 şi 4 (38,7 kilometri), avansul a constat în acelaşi interval în trecerea de la stadiul de proiectare şi pre­construcţie la cel de lucrări pregă­titoare pentru construcţia propriu-zisă, utilajele aflându-se deja pe teren, potrivit datelor transmise de CNADNR la solicitarea ZF, notează Mediafax.

Tot în această toamnă au reînceput lucrările şi pe cel de-al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad (16,6 kilometri), care de mai bine de un an nu mai avea constructori după ce contractul cu firma austriacă Alpine a fost reziliat, imediat după ce aceasta a intrat în faliment la nivel internaţional şi în insolvenţă pe plan local.