Avocatul care a spulberat doi tineri în timp ce conducea beat în oraș cu 155km/oră a fost eliberat după 2 ani de închisoare - VIDEO

Data actualizării: Data publicării:
accident iasi

Avocatul ieşean care s-a urcat beat la volan şi a condus cu 150 de kilometri la oră, omorând doi oameni, a fost eliberat condiţionat după 2 ani şi 9 luni de închisoare, informează Mediafax.

Magistraţii Judecătoriei Vaslui au admis cererea Comisiei de Liberări Condiţionate din cadrul Penitenciarului Vaslui, astfel că, după 2 ani şi 9 luni de închisoare, avocatul care a provocat un accident din Iaşi în care 2 persoane au murit a fost eliberat condiţionat.

Victor Ion Axinte a părăsit Penitenciarul Vaslui miercuri.

Pe 22 martie 2017, avocatul s-a urcat la volanul maşinii sale după ce a consumat băuturi alcoolice la un restraurant din Iaşi. În doar câteva minute a intrat cu viteză într-o intersecţie din zona Granit şi a provocat un accident în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. Accidentul a fost surpins de imaginile de camerele de supraveghere, iar potrivit rechizitoriului, în momentul impactului Victor Axinte avea 155 de kilometri la oră.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

În momentul prelevării probelor de sânge avocatul avea alcoolemia de 2,05 la mie în sânge.

Câteva luni mai târziu, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis condamnarea definitivă a avocatului la 5 ani şi 8 luni.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri