Bilanț al pensionarilor: mai multe ieșiri decât intrări în sistem

Data publicării:
cei-mai-saraci-pensionari-

Cea mai lungă perioadă de încasare a pensiei, de 51 de ani, este a unei pensionare care a împlinit 106 ani în luna decembrie a acestui an, potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice din România (CNPP).

cei-mai-saraci-pensionari-

Aceasta a ieşit la pensie în anul 1965, potrivit Agerpres. Conform datelor CNPP, în sistemul public de pensii, durata medie de plată a pensiei pentru beneficiarii din 2015 a fost de 18 ani şi 3 luni.

De asemenea, datele instituţiei arată că în primele 10 luni din acest an, numărul de pensionari înscrişi în sistem a fost de 233.379, iar numărul persoane care au ieşit din sistem a fost de 248.277.

CNPP precizează că ieşirile din sistem reprezintă persoane care au decedat, pensii de urmaş pentru care nu mai sunt îndeplinite condiţii de acordare sau persoane care şi-au recăpătat capacitatea de muncă şi nu mai primesc pensie de invaliditate.

Ieşirile din sistem au fost mai mari decât intrările în 2015 şi 2014. Astfel, în 2015 numărul de pensionari înscrişi în sistem a fost de 299.491, iar ieşirile au fost de 315.041, iar în anul 2014 numărul de pensionari înscrişi în sistemul de pensii a fost de 277.610, iar cel al ieşirilor a fost de 281.581.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...