BNR clarifică situația plăților la credite amânate de pandemie: Nu sunt consemnate la Centrala Riscului de Credit

Data publicării:
credite
FOTO: Agerpres

Obligaţiile de plată ale debitorilor către instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare (IFN), suspendate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 37/2020, nu sunt consemnate la Centrala Riscului de Credit (CRC) ca sume restante la plată, a anunţat Banca Naţională a României (BNR).

Potrivit sursei citate, acestea sunt înregistrate cu totul diferit faţă de situaţiile de neplată înregistrate de Centrala Riscului de Credit.

"În consecinţă, amânarea la plată determinată de pandemia coronavirusului SARS-CoV-2 nu trebuie asociată unei noţiuni de dificultate financiară a debitorului, fapt pentru care nu sunt afectate negativ relaţiile cu banca ale debitorilor respectivi, indiferent dacă este vorba despre persoane fizice sau juridice.

Prin Regulamentul BNR nr. 3/2020 pentru modificarea Regulamentului nr. 2/2012 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Riscului de Credit sunt evidenţiate explicit aceste diferenţe calitative legate de înregistrarea creditelor, astfel încât facilităţile OUG nr. 37/2020 să nu afecteze caracterul bancabil al clienţilor care au apelat la această prevedere", se menţionează în comunicat.

BNR precizează că modul de înregistrare la CRC a suspendării obligaţiilor de plată potrivit OUG nr. 37/2020 evidenţiază caracterul complet diferit al restructurării de credit la care s-a apelat în situaţia determinată de pandemie, astfel încât aceasta să nu fie considerată o problemă specifică a debitorului.

"Într-o declaraţie publică, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) interpretează complet greşit faptul că, prin regulamentele BNR, obligaţiile de plată suspendate consemnate la Centrala Riscului de Credit afectează negativ debitorii prin îngrădirea accesului la servicii bancare pe viitor", transmite BNR.  

Totodată, BNR asigură faptul că persoanele fizice şi juridice care au apelat la facilităţile prevăzute în OUG nr. 37/2020 nu sunt considerate clienţi nebancabili şi relaţiile lor cu băncile nu vor fi în niciun fel afectate din această cauză, odată cu reluarea plăţilor.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...