Sari la conținut

BUSINESS CLUB. Oraşele cu cele mai ieftine apartamente

Pe locul al doilea în topul reşedinţelor de judeţ cu cele mai ieftine apartamente este Târgovişte, unde fiecare metru pătrat util costă în medie 500 de euro. Iar pe locul al treilea este Zalăul.

Sunt oraşe care nu au reuşit să îşi mai revină după prăbuşirea industriei comuniste. Cum economia locală este slab dezvoltată, nu există o cerere foarte mare pentru locuinţe. Aşa că proprietarii care vor să vândă nu pot avea pretenţii prea mari.

Preţuri mici au şi apartamentele din Satu Mare, Arad şi Bistriţa, între 530 şi 556 de euro pe metru pătrat. Adică cel mult 34.000 de euro pentru un apartament de 60 de metri pătraţi care în Cluj sau Bucureşti costă peste 60.000 de euro.

Şi, în mod ironic, cele mai ieftine pieţe imobiliare sunt în apropierea celor mai scumpe. Există şi o explicaţie. Locuitorii din oraşele slab dezvoltate economic se mută în cele dezvoltate din apropiere, ceea ce adânceşte prăpastia dintre preţurile locuinţelor.