Campanie de vaccinare în cortul de nunți, în Olt. Unii localnici au confundat bucătăria cu zona post-vaccinare

Data publicării:
vaccinare cort ianca
Campanie de vaccinare în cortul de nunți, în Ianca, Olt. Foto: Captură Digi24

Campanie de vaccinare inedită în comuna Ianca, din Olt. Clădirile publice din localitate sunt în renovare, așa că centrul de imunizare a fost pus în cortul de evenimente al primăriei. Zeci de oameni au venit la vaccinare de la ora deschiderii, însă unii localnici au confundat bucătăria din cortul de nunți cu zona post-vaccinare.

„- Tanti, nu pe acolo! Tanti, unde te duci, în bucătărie? ”

Sătenii din Ianca au fost puțin derutați din cauza locului neobișnuit în care a fost organizată vaccinarea. Cortul de nunți nu a mai găzduit niciun eveniment de când a început pandemia.

După mai bine de un an, cortul de evenimente a fost deschis. Nu pentru a organiza o nuntă, ci pentru a vaccina persoanele din această zonă.

Interesul oamenilor pentru campania de vaccinare a fost ridicat. La ora 9, când s-a deschis centrul, la coadă se aflau deja 40 de localnici, dornici să se imunizeze.

Localnic: Să putem să muncim şi noi în libertate, să nu mai avem măştile astea pe faţă care ne dărâmă.

Localnic: Toată ziua cu ele în nas, să scăpăm, să revenim şi noi la normal.

Localnică: Aşa am simţit că e bine să facem asta, pentru noi, pentru cei din jurul nostru.

În cortul de nuntă de la Ianca se poate vaccina fără programare orice locuitor din județul Olt, dar și cei care tranzitează zona. Imunizarea se face cu serul Pfizer, iar campania va dura șapte zile.

Mirel Pascu, primarul comunei Ianca: Am deschis centrul. Ianca e cea mai mare comună de pe valea Dunării și la comunele mari s-au deschis aceste centre.

Autoritățile locale estimează că la Ianca se vor vaccina aproximativ 300 de oameni în această săptămână. Rapelul este programat peste 21 de zile. Localnicii speră că, după încheierea campaniei de imunizare, vor folosi din nou cortul pentru nunți și botezuri.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...