Sari la conținut

Caniculă şi secetă. Fermierii au pierdut recolta, fântânile au secat

 

FOTO Mediafax

Pe mii de hectare cultivate în judeţul Iaşi, seceta a făcut ravagii, iar fermierii care nu au asigurare au pierdut întreaga recoltă. Singurul ajutor ar putea veni de la Guvern, sub forma unor reduceri de taxe și impozite. Chiar și așa, se plâng agricultorii, anul acesta nu doar că nu vor scoate profit, dar nici măcar nu vor reuși să-și acopere cheltuielile.

În comuna Holboca, pe culturile cultivate cu soia, seceta a pârjolit tot. Fermerii se plâng că au investit zeci de mii de lei în semințe și nu îi mai pot recupera.

Grav este că nici nu au asigurare.

În localitatea Românești, în schimb, ce nu a ars seceta a distrus grindina. Culturile de pe cele 480 hectare de teren ale unui localnic, de exemplu, au fost puse la pământ de grindina care a căzut săptămâna trecută.

Autorităţile fac bilanţuri, în speranţa unor ajutoare.

În Iași se cultivă, în principal, grâu, porumb, floarea soarelui și soia, iar totalul suprafețelor cultivate este de 250.000 de hectare.

Sute de fântâni au secat în Oltenia

Seceta şi temperaturile caniculare au făcut prăpăd în Oltenia. Sute de fântâni au secat, mii de oameni abia mai au apă pentru ei şi pentru animale, iar în unele localităţi pompierii aduc apă cu cisternele.

Apa adusă zilnic cu cisterna de autorităţi este vitală pentru oamenii din satul gorjean Rasova. N-a mai plouat de 3 luni, aşa că mai toate fântânile au secat. Pentru a ajuta cele 200 de familii care suferă din cauza secetei, zilnic o cisternă încărcată cu apă potabilă vine de la Târgu Jiu, adică de la 9 kilometri distanţă. Alte două cisterne îi aduc apă pentru gospodării dintr-un râu din apropiere.

Cu toate că transportă zilnic peste 30.000 de litri, apa nu este suficientă, aşa că se fac liste de aşteptare.

Anul trecut în comuna Muereasca au început lucrările la reţeaua de alimentare cu apă, dar proiectul nu va fi gata mai devreme de anul viitor, asta dacă primăria găseşte fonduri pentru a continua lucrările.

În comuna Muereasca au fost probleme cu apa întotdeauna. Fântânile au doar 7-8 metri adâncime. Mai mult nu se poate săpa pentru ca este zona muntoasă.