Sari la conținut

Cărţile deţinuţilor, expuse la Constanţa

Iniţiativa aparţine conducerii Bibliotecii Judeţene din Constanţa. Şi asta după ce, în ultimul timp, au fost multe cereri din partea constănţenilor care doresc să citească aceste cărţi. Conducerea instituţiei a realizat un sondaj pe pagina de Facebook, în care constănţenii au fost întrebaţi dacă vor să studieze volumele scrise în spatele gratiilor de persoane cunoscute şi aşa s-a ajuns la expoziţie.

Vor fi expuse cărţi scrise de Miron Mitrea, Ioan şi Victor Becali, dar și de foşti şefi ai mai multor instituţii din Constanţa.

În total, 15 volume vor fi expuse la Biblioteca Judeţeană din Constanţa până la sfârşitul săptămânii.

Din comentariile postate până acum pe reţeaua de socializare reiese că părerile constănţenilor sunt împărţite: unii sunt de acord cu expunerea cărţilor scrise de deţinuţi, alţii sunt împotrivă şi spun că ar fi mai bine să fie promovaţi autorii tineri.