Cel mai bătrân angajat din România

Data publicării:
cioban

Cel mai bătrân angajat din România este un oier de 99 de ani, care după o viață întreagă de trudă, încă mai are energie să lucreze. Doar în timpul iernii, când oile sunt la stână, Ștefan Groş este în concediu.

Nici când este în concediu, Ștefan Groș nu poate sta departe de serviciu. Aşa că merge la stâna unde lucrează fiul său. Bătrânul spune că așteaptă cu nerăbdare luna februarie, când se va întoarce la cele 2000 de oi pe care le păstorește.

„Gândești că m-am urât de la un timp, nu m-am urât, deloc, deloc, deloc”, a spus ciobanul.

„Se prezintă foarte bine la anii ăștia, nu oricare poate să-și vadă un părinte la anii ăștia în starea în care e el”, a adăugat fiul bărbatului, Ștefăniță Gros.

Ştefan Gros a lucrat de când se ştie ca oier, dar prima carte de muncă a avut-o la 90 de ani. Ştie reţeta unei vieţi sănătoase şi de aceea nu vrea să renunţe la muncă nici la cei 99 de ani pe care îi are.

„De mic copil, vara am fost numai la munte, și aerul ăla curat, apa aia rece ca lacrima din ochi, acum, la etatea asta, stau trei luni la munte, când viu acasă parcă îs în stare să o iau la fugă cu unul tânăr. Vara, trei luni de zile mănânc numai brânză și unt și mămăligă”, a povestit bărbatul.

Bătrânul este văduv de aproape patru decenii. Are însă o familie numeroasă, patru copii, 24 de nepoți și patru strănepoți.

„Credința, buna-voie, ambiția, astea îl fac să ducă atât”, a spus nepotul ciobanului, Remus Groș.

„Ne mândrim că la anii lui ne poate învăța multe și ne ajută și ne mândrim cu el și la 99 de ani mulți ar vrea să aibă un bunic ca el”, a adăugat un alt nepot, Florin Groș.

Ce își mai doreşte Ştefan Gros la cei 99 de ani ai săi? Sănătate, ca din februarie să poată urca din nou în Retezat, la turma sa de mioare.

Sursa: Digi24 Tv

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce colete pot atrage atenția ANAF. Curierii raportează lunar încasările din ramburs. Diferența dintre o...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”