Sari la conținut

Conac boieresc, distrus de flăcări

Pompierii spun că incendiul a pornit, cel mai probabil de la centrala termică. Proprietarii, care erau în casă, nu au reuşit să-şi ia nici măcar actele cu ei când au fugit din calea flăcărilor.

A luat foc aşa parcă a fost pus benzină peste tot, tot, tot, tot într-un sfert de oră era toată casa în flăcări. Uite, în pijamale am ieşit, nici n-am apucat să ne luăm îmbrăcăminte, nimic, nimic”, a spus Viorel Siminiuc, proprietar. Pompierii au avut nevoie de câteva ore ca să stingă focul.

Intervenția a fost destul de greoaie, foarte mult material combustibil, lemn. În condițiile în care noi când am ajuns aici ardea ca o torță, deci toată era în flăcări, acoperișul, o parte din ele deja era prăbușit”, a spus plutonierul adjunct-șef Florin Abucăiencei, ISU Suceava. 

Conacul este vechi de 110 ani şi a aparţinut familiei boierului Otopeleanu. Clădirea a fost confiscată de comunişti şi transformată în şcoală. După 1990, conacul a fost retrocedat moştenitorilor boierului, care l-au vândut în 2006 actualilor proprietari.