Cum crede Nicuşor Dan că ar putea desfiinţa mai uşor companiile municipale ale Primăriei Bucureşti

Data actualizării: Data publicării:
Nicușor Dan, la prima conferință de presă ca primar al Capitalei.
Nicușor Dan, primarul Capitalei. Foto: Inquam Photos / George Călin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că desfiinţarea pe cale administrativă a companiilor municipale ale Primăriei Municipiului Bucureşti este mai rapidă decât o lichidare pe cale judecătorească, proces care s-ar putea întinde pe parcursul mai multor ani, informează Agerpres.

În debutul şedinţei de Consiliu General al Capitalei, Nicuşor Dan a reafirmat voinţa reprezentanţilor USR PLUS şi PNL de a desfiinţa marea majoritate a companiilor municipale.

Primarul general a subliniat însă că această acţiune „nu se poate face instant”, având în vedere că actele administrative de înfiinţare a companiilor, deşi anulate de instanţă, au fost urmate de alte acte administrative pe care numai instanţa le poate anula.

„Iar consiliul, dacă ar vrea - întrucât au intrat în circuitul civil - Consiliul General nu mai poate să le revoce în acest moment, deşi este emitentul. Pe de altă parte, sunt multe contracte cu terţi care nu pot să fie revocate, anulate, decât cu acordul acelor terţi şi bineînţeles că nu toţi terţii care au contract de furnizare pentru companiile Primăriei sunt de acord să rezilieze astfel de contracte. Deci am avea o cale juridică care ne-ar duce ani de zile şi avem o cale administrativă, manifestată de voinţa consilierilor generali din majoritate, de a desfiinţa pe cale administrativă aceste companii”, a spus Nicuşor Dan.

El a reamintit că în şedinţa CGMB anterioară a fost constituită o comisie specială pentru monitorizarea companiilor municipale şi au fost numite adunările generale pentru marea majoritate a companiilor municipale.

„Membrii adunărilor generale vor numi consiliile directoare şi apoi managerii acestor companii. Acolo unde există servicii - fie delegate, fie contractate cu structuri ale primăriei - le vom înlocui cu structuri, cu contracte date prin licitaţii de pe piaţa liberă şi în momentul în care aceste companii nu vor mai avea servicii publice şi ele vor fi înlocuite de pe piaţă de servicii publice oferite de privaţi, în momentul acela o să putem să desfiinţăm companiile municipale, aşa cum am promis. Este un proces mult mai rapid decât dacă ne-am duce în instanţă şi am solicita lichidarea lor pe cale judecătorească”, a menţionat primarul general

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...