Sari la conținut

Cum este să fii copil de erou. Povestea unui militar român în Afganistan văzută prin ochii băiatului său

Fiecare copil este convins ca tatăl lui este cel mai tare de pe Pământ. Cel mai curajos, cel mai bun, cel mai puternic. De aceea vă prezentăm povestea extraordinară a unui militar român în Afganistan văzută prin ochii băieţelului său, Raul. Un copil care se uită altfel la filmele de război, cu gândul la tatăl său plecat la luptă.

„Un tanc de America. Tanc greu, heavy. E mai bine zis un...da, e un tanc. Ăsta conduce alte tancuri mai mici, ăsta are o armură foarte mare. Adică...când începi să o penetrezi, e foarte greu să o distrugi.”

El este Raul. Pasiunea cu care vorbeşte despre un tanc, fie el şi de jucărie, nu este deloc întâmplătoare. E fascinat de armata şi de militarii din zonele de război. Iar asta pentru că tatăl său este unul dintre eroii în uniformă de camuflaj care au luptat în teatrele de operaţiuni din Kosovo, Irak sau Afganistan.

Raul Lazăr: „Tati pentru mine este mai bine zis un idol. El mă învaţă şi m-a învăţat tot ce ştiu.”

Viorel Lazăr - militar, tatăl lui Raul: „Fără ei, nu aş fi putut să trec peste toate momentele. Soţia este cea care m-a ajutat în toate misiunile.”

Sorina Lazăr - mama lui Raul: „Sincer, trecând prin multe şi ştiind că această meserie de militar nu este una uşoară, chiar am sentimente de... de multe ori mă gândesc că se poate întâmpla ce e mai rău...”

Raul Lazăr: „Îmi zicea să nu am frică de nimic. De nimic!”

La 11 ani, băiatul ştie ca tatăl lui nu este acasă pentru că se află în misiune. Şi misiunea e mai presus de orice, uneori. Raul visează să îmbrace şi el, într-o zi, uniforma care-l impresionează.

Raul Lazăr: „Credinţă şi speranţă. Pentru că, nu ştiu, îmi vine aşa un sentiment în mine. Nu ştiu cum să explic.”

Sorina Lazăr - mama lui Raul: „Ştie că tati, în primul rând, apără interesele ţării, este într-o misiune de luptă, nu este aşa uşor, dar înţelege.”

Raul Lazăr: „Ne apără ţara, ne apără de ce e rău. Are ture, mai plimbă unii oameni din armată cu maşina, mai stă noaptea de gardă. Are program strict, adică când i se spune, direct face. Adică nu zice mai stai puţin. E direct. Sincer să fiu, mie îmi place ce face. Chiar aş vrea să fac şi eu aşa ceva.”

Raul învaţă foarte bine, are numai zece. O face pentru viitorul lui, dar şi pentru a-l face mândru pe tatăl său.

În familia Lazăr, misiunile tatălui au devenit mai uşor de urmărit, de când cu evoluţia tehnologiei. La primele plecări, orice ştire despre militarii români era un moment de suspans greu de suportat.

Sorina Lazăr - mama lui Raul: „E a şasea misiune. Cred că cea mai grea a fost prima. Fiind şi prima, nu ştiam exact... Legătura o ţineam foarte greu, trebuia să ajungem la unitate, vorbeam prin staţie. Atunci existau doar telefoanele fixe. Ce se mai difuza la televizor, atunci eram cu sufletul la gură că nu ştiai despre cine-i vorba, ce s-a întâmplat.”

Viorel Lazăr - militar, tatăl lui Raul: „Faţă de celelalte misiuni, acum vorbim mult mai des acasă, vorbim de câte ori avem posibilitatea. Faptul că fizic nu sunt acasă nu e un impediment.”

Raul Lazăr: „Există atacuri şi el cu nişte prieteni de-ai lui trebuie să apere ţara, pentru că, dacă nu, am fi capturaţi şi...”

Sorina Lazăr - mama lui Raul: „Cred că s-a născut pentru aşa ceva, are în sânge această meserie.”

Privind în urmă, Sorina îşi dă seama că, din cei 20 de ani de când este împreună cu soţul ei, doar jumătate i-au petrecut împreună. Crede însă că sunt sacrificii care merită să fie făcute. Ziua de 1 Decembrie rămâne mereu motiv de sărbătoare în familia Lazăr.

Raul Lazăr: „Eu cred că România e o ţară frumoasă, ca un fel de floare care înfloreşte. Şi, na, sper aşa să rămână.”

Viorel Lazăr - militar, tatăl lui Raul: „Pentru mine, ca militar, un moment de mândrie extraordinară. Pentru copiii mei, cred că ar însemna să îl vadă încă o dată pe tatăl lor defilând la 1 Decembrie la Bucureşti.”

Raul Lazăr: „Am simţit, nu ştiu, o bucurie. Mi-a plăcut.”

Viorel Lazăr - militar, tatăl lui Raul: „Pentru ei vreau să fiu un exemplu, trag cât pot.”

Vasile Lazăr îşi va petrece sărbătorile alături de camarazii săi din Kandahar, dar puştiul său este dispus să ţină bradul împodobit până la sfârşitul iernii, când se întoarce tati acasă.