De câți bani are nevoie un român pentru un trai decent în 2023 (raport)

Data actualizării: Data publicării:
valorea cos cumparaturi pentru un trai decent 2023
O familie cu doi copii are nevoie de 9.978 lei pe lună pentru a trăi decent în România. Foto: Getty Images

Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii este de 9.978 lei pe lună, față de 8.659 lei în septembrie 2022, în creștere cu 15.2% , arată datele Fundaţiei Friedrich Ebert România şi Syndex România. Pentru un adult singur, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent anul acesta este de 3.807 lei.

Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România au actualizat valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2023 (raportat la luna septembrie).

Astfel, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent în 2023 pentru:

  • o familie de doi adulți și doi copii este de 9978 lei pe lună
  • o familie de doi adulți și un copil este de 8205 lei pe lună
  • o familie de doi adulți fără copii este de 6162 lei pe lună
  • o persoană adultă singură este de 3807 lei pe lună.
1111
Cum se împart banii pe alimentație, îmbrăcăminte, igienă și altele. Foto: Fundația Friedrich Ebert România

Recalcularea valorii coșului s-a realizat în baza indicilor de prețuri comunicați de Institutul Național de Statistică pentru luna septembrie 2023, raportat la luna septembrie 2022.

„Creșterea valorii totale a coșului de consum e determinată de creșterea puternică a costurilor pentru toate capitolele, cu excepția cheltuielilor cu locuința (apă, energie electrică, gaz și energie termică)”, se arată în comunicatul Fundației.

Ideea unui coș minim de consum pentru un trai decent presupune alcătuirea unui set de cheltuieli periodice necesare pentru îndeplinirea unor nevoi de bază pentru o familie cu o structură dată. Pe lângă nevoile imediat necesare supraviețuirii — adăpost, alimentație — coșul minim pentru un trai decent acoperă o serie cuprinzătoare de nevoi curente cum ar fi îmbrăcămintea, igiena personală, educația, îngrijirea sănătății, transportul, comunicațiile, recreerea, precum și eventualele cheltuieli neprevăzute (evenimente familiale, probleme de sănătate etc.).

222
Cum se împart banii pe alimentație, îmbrăcăminte, igienă și altele. Foto: Fundația Friedrich Ebert România

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri