Digi24 vă prezintă povestea a trei străini care au ales să trăiască visul românesc. 80.000 de imigranți muncesc legal în România

Data publicării:
straini-1

Într-un restaurant cu specific turcesc din sectorul 2 al Bucureştiului, Mahmut Kaya munceşte cot la cot alături de alţi nouă bucătari turci. A venit în România în urmă cu 16 ani şi nu a mai plecat.

Am venit să văd ţara lui Gheorghe Hagi”, mărturisește acesta.

A muncit mult şi a adus în România şi alte rude: „Am cinci nepoţi de-ai mei pe care i-am adus de acasă pentru că la noi în Turcia se munceşte în familie”.

Mulţi dintre clienţi sunt turci, dar Mahmut se simte pe jumătate român şi spune că nu ar mai pleca de aici.

De pe urma afacerii lui Mahmut, statul român încasează câteva zeci de mii de lei din taxe şi impozite, plătite pentru cei 50 de angajaţi.

Ziad al Massalmeh a traversat un continent pentru a studia medicina în România. Venit dintr-o lume cu totul diferită, s-a adaptat destul de repede aici.

Primul cuvânt pe care l-am învăţat a fost salut”, spune sirianul.

Între timp, destinul l-a dus într-o altă direcţie, iar acum e implicat în comerţ. „Credeţi că acum toată lumea ia avioanele şi merge în Marea Britanie? Nu. Şi în România se poate munci”, este de părere Ziad.

După treizeci de ani în România, spune că românii îşi apreciază prea puţin ţara. Ziad şi-a adus recent doi nepoţi care să studieze medicina în oraşul de pe Bega, unde comunitatea siriană numără deja 400 de familii.

O viaţă mai bună a căutat şi Ermal Minxolli, originar din Albania. A ajuns în Cluj în 1996.

Am ajuns aici pentru studii, fiindcă în Albania nu am putut. Era perioada în care nu erau facultăți particulare”, spune Ermal Minxolli, medic stomatolog.

După terminarea studiilor s-a întors în țara natală, dar nu a rezistat prea mult departe de România. „Mănânc cu românii, ies cu românii, merg în oraș cu românii. Eu zic că sunt albanez, dar sunt la fel de român ca și românii”, spune acesta.

Şi-a deschis un cabinet particular în Oradea, fiind apreciat de toată lumea.

Astfel de poveşti se nasc în fiecare an. 5.500 de străini primesc dreptul de a munci legal în România, în baza unui permis de lungă şedere.

Cei mai mulţi vin din China, Turcia, Filipine, Vietnam sau Serbia. Fie că sunt ingineri, constructori, bucătari, guvernante sau chiar fotbalişti, numărul străinilor care muncesc legal în România a ajuns la 80.000. Pentru majoritatea, ţara noastră este a doua casă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri