Sari la conținut

Eșec pentru România. Unde se va muta Agenția Europeană a Medicamentului

România a pierdut cursa pentru găzduirea unei agenţii europene după Brexit. Era vorba despre Agenţia Europeană a Medicamentului, pentru care se lupta Bucureşti. A devenit însă clar că această instituţie va fi mutată în alt oraş european.

Matthijs Maris & Johan Maelwael Rijksmuseum Exhibition

Foto: Guliver/Getty Images

ACTUALIZARE. Agenția Europeană a Medicamentului va fi mutată la Amsterdam. Orașul a câștigat cea de-a doua rundă a votului la aruncarea cu banul, deoarece a fost egalitate de voturi.


ACTUALIZARE. Milano, Amsterdam și Copenhaga au intrat în cea de-a doua rundă.


Cele mai multe voturi, 25, le-a obținut orașul italian Milano. Alte două metropole europene, Amsterdam și Copenhaga, au câte 20 de voturi. Acestea sunt metropolele care rămân în cursă.

Mai multe agenţii europene se vor muta de la Londra din cauza Brexitului. Votul are loc la Bruxelles și mai mulți diplomaţi îl compară amuzaţi cu un imprevizibil concurs Eurovision.

În total 19 oraşe au fost propuse să găzduiască Agenţia medicamentului şi cei 900 de angajaţi ai acesteia, însărcinată să evalueze şi să supervizeze medicamentele. Amsterdamul, Bonnul, Barcelona, Bratislava, Helsinki, Milano, Lille sau Bucureştiul se află printre pretendenţi.

Autoritatea bancară europeană își va muta de asemenea sediul. Opt candidaţi, între care Frankfurt, Paris şi Luxemburg, vor să o primească cu cei aproximativ 170 de angajaţi ai ei.

În septembrie, Agenția Europeană a Medicamentului a informat Comisia Europeană că orașul preferat de către angajații săi pentru noul sediu este Amsterdam.

Un studiu realizat în rândul a 92% dintre salariații EMA a arătat că mai puțin de jumătate din personal ar fi dispus să se mute în nouă din orașele candidate. În opt dintre aceste orașe - pe care EMA nu le-a nominalizat - ar vrea să se mute sub 30% din angajații agenției. Nouă din zece angajați EMA ar prefera să demisioneze decât să se mute în orașe ca Varșovia, București sau Sofia.