Eşecul şi Generaţia Z. Cum reacţionează tinerii care au acum cel mult 30 de ani

Data actualizării: Data publicării:
tineri munca shutterstock_370382966

Când vine vorba de eşec în carieră, părerile sunt împărţite. Pentru unii duce la reorientare. Pentru alţii însă, eşecul nu este decât motivul care îi ambiţionează şi mai tare să facă performanţă. Un studiu recent al celor de la Erst&Young România spune că generaţia Z este generaţia care profită de eşec, nicidecum nu se sperie de el cum sunt cei din generaţia Y, adică cei care au acum cel mult 30 de ani.

Piaţa muncii din România duce lipsă de specialişti şi, mai grav, tinerii apţi de muncă pe care firmele în caută, aleg să emigreze. Populaţia activă a România s-a redus într-un singur an cu peste 200 de mii de persoane. Iar unul din cinci tineri e plecat din țară pentru mai mult de un an. Mulţi au plecat în căutarea unor şanse pe care nu le-au găsit în ţară. Cei născuţi însă după 1990 au însă alte coordonate.

"Tinerii care intră acum în lumea muncii vor aborda secționat și interactiv aceste 3 etape de viață ca efect al erei digitale asupra felului cum lucrăm. Peisajul economic extrem de dinamic, cerințele de competențe noi la fiecare 5 ani, faptul că vârsta de pensionare crește în permanență, în timp ce sistemul de pensii devine limitativ, toți acești factori fac ca generația Z să devină una dintre cele mai <<elastice>>", spune Andreea Mihnea, HR Director la EY România.

Iar "elastic" se traduce prin faptul că 80% dintre cei născuţi după anii 90 cred că un eşec în carieră îi ajută să inoveze. Alţi 17% cred că, odată trecut un hop, le va fi mai simplu să accepte riscuri noi.

Studiul Erst&Young România arată că, pentru generaţia Z, mentalitatea potrivită este prima condiţie pentru a avea succes la locul de muncă. 70% dintre participanţii la studiu cred că este mai important să fii perceput ca o persoană deschisă și curioasă decât să ai o anumită aptitudine sau cunoștințe de specialitate. Apoi, aproape toți reprezentanții Generației Z, mai exact 97% dintre ei, sunt deschiși la evaluări, în mod constant, sau după finalizarea unui proiect sau a unei sarcini importante. 63% dintre tineri chiar preferă să primească feedback constructiv şi punctual tot timpul.

Analiza Erst&Young scoate la iveală şi preferinţele legate de salarii. Potenţialul de dezvoltate este important pentru mai bine de o treime dintre respondenţi. Un salariu competitiv este esenţial pentru mai bine de 16% dintre bărbați, în timp ce 22% dintre femei vor un program flexibil.

FOTO: Shutterstock

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...