Sari la conținut

Experimente neautorizate, la neurochirurgie. Patru pacienţi au murit, după proceduri chinuitoare

Experimentele ilegale ale medicului de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi au ieşit la iveală când unul dintre colegii lui a găsit într-un frigider 89 de eprubete cu lichid cefalorahidian. Recipientele erau etichetate cu numele bolnavilor de la care erau luate probele. Aşa s-a descoperit că este vorba despre opt pacienţi, iar jumătate dintre ei au murit. Ancheta care a început va stabili dacă studiul neautorizat are legătură cu moartea lor. Medicul acuzat are o experienţă de peste 30 de ani în domeniu. Are studii şi premii internaţionale şi este cel care a efectuat, în premieră pe ţară, o intervenţie neuro-chirurgicală.

Fără cuvinte a rămas şi unul dintre medicii de la Spitalul de Neurochirurgie, în momentul în care a aflat, accidental, cu ce se ocupă colegul lui. Şi-a anunţat imediat superiorii.

Conducerea spitalului susține că eprubetele erau depozitate într-un frigider alimentar, care este folosit pentru mâncarea bolnavilor. Directorul spitalului susține că aici erau depozitate peste 80 de eprubete și că medicul prelevase 30 de probe de la un singur pacient.

Lichidul cefalorahidian din eprubetele etichetate cu numele celor de la care a fost prelevat provine de la opt pacienţi ai spitalului, au arătat investigaţiile. Patru dintre bolnavi au murit, anul trecut, iar asta măreşte suspiciunile şi mai mult. Preşedintele Colegiului Medicilor, care a fost informat despre descoperire, admite că procedura de prelevare a lichidului cefalorahidian, denumită puncţie, poate cauza decesul.

„Presupune riscuri - de la embolie, de la hemoragie, până la infecție, care pot să apară din cauza acelor puncții”, a spus Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România.

Unul dintre pacienţii care a murit ar fi suferit 30 de puncţii, spun medicii. Cumnatul pacientului spune că familia nu îşi dăduse acordul, decât pentru câteva proceduri. „Pentru puncţii? Trei, patru, cinci. Până în cinci, maxim! Şi cine a dat semnăturile astea. Nevasta mea, sora lui”, a precizat Nicolae Gheorghe, cumnatul unuia dintre pacienţii decedaţi.

Medicul bănuit că făcea experimente neautorizate a dat explicaţii doar în faţa conducerii spitalului. Neurochirurgul le-a spus directorilor că făcea un studiu important.

Studiul dorea să releve modificările existente în traumatismele vertebro-medulare. Contractul de muncă a fost desfăcut, deoarece nu s-a obținut avizul pacienților, nu a fost informat Comitetul de Etică, Consiliul de Etică al spitalului”, a adăugat Florin Grămadă, purtător de cuvânt la Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.

Cazul a ajuns şi în atenţia procurorilor. Deşi au murit patru pacienţi de la care medicul a recoltat probe, acuzaţia este de abuz în serviciu şi nimeni nu a fost pus sub acuzare.

Ancheta penală este în curs, sub supravegherea procurorului de caz. În acest moment a fost începută urmărirea penală, nu există suspect sau inculpat în cauză”, a precizat Iulian Iftode, purtător de cuvânt la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Dacă anchetatorii vor demonstra că există o legătură între puncţiile realizate de medic şi decesul pacienţilor, medicul poate fi acuzat de ucidere din culpă şi pedepsit cu zece ani de închisoare.

Pe aceeași temă