Sari la conținut

Explicațiile bărbatului care și-a făcut tunel de 40 de metri, din casă până la baltă

În căutarea braconierilor, poliţiştii au făcut o descoperire care i-a lăsat fără cuvinte: un tunel lung de 40 de metri şi înalt de doi metri, care pornea din curtea unei case şi ajungea până la apă. Ar fi fost folosit, spun agenţii, de un localnic ca să ajungă rapid spre lac.

Gălăţeanul spune că l-a construit mai mult din hobby. Se poate merge în picioare prin tunel, este luminat cu leduri, iar pentru bărbat ţine, de cele mai multe ori, loc de beci.

Modest, deşi construcţia lui ar face invidios orice absolvent de Arhitectură, suspectul de braconaj spune că n-a făcut decât să-şi urmeze o pasiune din copilărie.

Mi-a plăcut mie, de mic copil lucram, ne jucam prin pământ, mai găseam câte un proiectil. Aşa îmi place mie să lucrez, să muncesc, doar e muncă”, spune Marcel Bârgăoanu.

Ce-i drept, a avut susţinerea soţiei. Femeia i-a spus să ignore criticile vecinilor, care nu înţelegeau ce tot face bărbatul în curte.

„E mai mult un hobby pentru el. Şi dacă el încet-încet... şi s-a ajuns la final, a terminat-o”, spune Ioana Bârgăoanu.

Cât despre acuzaţiile de braconaj, constructorul tunelului spune că sunt invenţii.

Ei zic că eu sunt pescar! Ce pescar, că dacă eram pescar aveam şi eu un Audi în ogradă! Eu sunt asistat social. L-am făcut în speranţa că erau mulţi pescari aicea şi am zis şi eu că vând o bere rece, un pahar de vin bun”, a declarat Marcel Bârgăoanu.

Poliţiştii sunt de altă părere şi i-au confiscat toate uneltele de pescuit. Avea plase de tip monofilament care sunt ilegale, din cauza ochiurilor mici care pot răni peştii, iar acest lucru i-a adus un dosar penal. El riscă acum o amendă de până la 10 mii de lei sau chiar închisoarea, de la 1 la 3 ani.