Sari la conținut

Fenomenul pelerinajelor. Mirel Bănică: „O Românie afectată de exodul rural, de îmbătrânirea satelor, de salarii și pensii mici, de nevoie de miracol”

Pelerinajul religios a devenit unul dintre cele mai importante fenomene din România ultimilor 25 de ani. După anii comunismului, când religia era marginalizată și privită cu suspiciune, sute de mii de români și-au făcut un obicei din a vizita mănăstiri și de a se închina la moaște.

La pelerinajele care adună cei mai mulți credincioși, recordul de așteptare pentru a atinge racla cu moaștele unui sfânt a fost de 32 de ore.

Timp de patru ani, Mirel Bănică a încercat să afle care sunt cauzele acestui fenomen. În cele 25 de pelerinaje în care a mers, cercetătorul spune că a găsit „România cea mai profundă”.

„O Românie afectată de exodul rural, de îmbătrânirea satelor, de salarii și pensii mici, de nevoie de miracol care să răspundă tuturor acestor dureri înăbușite”, explică el.

Pelerinajul este și o probă fizică destul de grea, spune cercetătorul. Aceasta, în condițiile în care pelerinii așteaptă ore – sau chiar zeci de ore – în picioare, uneori în frig și ploaie, sau merg în genunchi până la un loc sau un obiect considerat făcător de minuni.

Cu atât mai mult cu cât mulți credincioși care merg în pelerinaj în căutarea unui miracol sunt bolnavi.

„Trăim într-o lume a bolilor incurabile”, spune cercetătorul.

Michel Kubler a făcut o paralelă între pelerinajul ortodox și cel catolic.

„Esențial într-un pelerinaj catolic este demersul. Se spune, de altfel, despre pelerinaje în Occident că înseamnă 'rugăciune prin picioare'. Nu te rogi numai cu mintea, cu inima, ci și cu picioarele. Te miști pentru că te gândești poate că Dumnezeu ne așteaptă și are lucruri să ne spună. Se pare că la ortodocși contează mai mult venerația moaștelor”, spune preotul.

„Pelerinajul ortodox este comprimat spaţial şi temporal şi seamănă foarte mult cu pelerinajul musulman”, îl completează Mirel Bănică.