Fostul ministru Bănicioiu ar fi ştiut de Hexi Pharma

Data publicării:
banicioiu FB

Problemele ar fi fost sesizate la Spitalul Judeţean din Cluj-Napoca.

De altfel, la acea vreme, fostul ministru al sănătății Nicolae Bănicioiu a trimis Corpul de control la spitalul din Cluj-Napoca, însă ulterior nu s-a luat nicio măsură cu privire la acest dezinfectant. În schimb, inspectorii ministeriali au găsit mai multe nereguli în legătură cu modul în care se făcea dezinfecția la spital și în legătură cu modul în care se raportau anumite servicii medicale care, de fapt, nu erau efectuate. S-a transmis către spital și un plan de conformare, însă nu s-a luat nicio măsură cu privire la Hexi Pharma.

La începutul scandalului Hexi Pharma, în aprilie, fostul ministru al sănătății Nicolae Bănicioiu preciza că nu-și amintește să fi primit vreo informare de la SRI care să vizeze în mod deosebit produsul dezinfectant Hexi Pharma.

Serviciul Român de Informaţii a trimis, în şase ani, 21 de informări către parchete, toate legate de nereguli în achiziţii făcute de unităţi medicale. Informările vizau contracte încheiate cu mai multe societaţi comerciale, printre care şi Hexi Pharma.

Informaţiile apar într-un răspuns transmis Digi24 de Ministerul Public.

În document, reprezentanţii Parchetului General menţionează că majoritatea dosarelor în care au fost folosite aceste documente transmise de SRI între 2009 şi 2015 sunt în curs de soluţionare la DNA.

Parchetul General nu menţionează însă câte dintre informări vizează această societate şi nici câte dintre cele primite de la SRI legate de probleme în sănătate au ajuns la DNA.

„Există un număr de astfel de informări care au fost transmise autorităţilor statului român. Unele dintre ele au fost transmise mai multor parchete. Aceste sesizări privesc o varietate de încălcări în domeniul medical, nu se referă exclusiv la o anumită chestiune. Noi suntem în faza în care facem o evaluare a modului în care ele au fost verificate”, a declarat într-un interviu pentru Digi24 Augustin Lazăr, procurorul general al României.

SRI ar fi trimis patru informări despre dezinfectanţii diluaţi în exces la Cluj şi Vâlcea.

„Eu, punctual pe această firmă sau tip de companie nu îmi amintesc să fi primit informaţii punctuale. Dar în zona medicală a spitalelor şi în alte domenii de activitate am primit foarte multe informaţii şi la fiecare dintre ele am reacţionat legal”, a declarat Ioan Gheorghe Vușcan, prefectul de Cluj.

Acele adrese nu se transmit de la un om la altul. (reporter) Deci nu aţi verificat dacă aţi primit acele adrese? Trebuie să îi întrebaţi pe cei care au dat comunicatul, că ei ştiu”, a spus, la rândul său, Gheorghe Păsat, președintele CJ Vâlcea.

În schimb, managerul spitalului judeţean Vâlcea recunoaşte că unitatea pe care o conduce se luptă cu infecţiile nosocomiale.

 „Un spital care nu are infecţii nu munceşte ori minte.Din 25 iulie 2015 de când am preluat spitalul, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea nu a venit nici o adresă, nici de la Consiliul Local, nici de la SRI care să informeze că ar fi ceva probleme cu achiziţiile dezinfectanţiilor”, a declarat Dan Ponoran, managerul Spitalului Județean Vâlcea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a susţinut că nu a primit niciodată de la SRI informări despre dezinfectanţii diluaţi de la Hexi Pharma. A cerut însă desecretizarea informărilor. Din documentul ajuns în Parlament reiese într-adevăr că SRI i-ar fi spus lui Traian Băsescu, în ultimii trei ani de mandat, doar despre existenţa infecţiilor intraspitaliceşti.

Despre situaţia infecţiilor din spitale, potrivit SRI, ştiau toţi cei care au ocupat primele funcţii în stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...