Iași. Cozi la alimentele gratuite de la Uniunea Europeană

Data publicării:
coada ajutoare alimente

La ora 8, când au început să se împartă ajutoarele de la Uniunea Europeană, erau deja 400 de persoane la coadă, în faţa unuia dintre depozite. Cei mai mulţi stăteau deja de câteva ore afară cu pungile pregătite în mâini. Erau îngheţaţi şi supăraţi pe organizatori că i-au lăsat să aştepte în vânt şi frig.

Într-un alt colţ al oraşului, alt depozit, aceeaşi agolmeraţie. Şi aici, oamenii au format coada înainte să răsară soarele.

Potrivit Direcţiei de Asistenţă Comunitară, abia luna viitoare vor fi aduse şi conservele cu carne de porc.

„Aş face un apel către beneficiarii acestui tip de ajutor. Aceste alimente se distribuie până pe data de 31 martie 2014. În stocurile noastre avem 8 din cele 9 produse, cantităţi suficiente pentru aproximativ toţi beneficiarii, pentru că nu avem depozite atât de mari ca să avem toate cantităţile pentru 16.000, dar vor ajunge cu siguranţă”, a declarat Luminiţa Munteanu, directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi.

La ajutoarele europene au dreptul şomerii, pensionarii cu venituri de până în 400 de lei, persoanele cu handicap şi beneficiarii de venit minim garantat. Fiecare va primi făină, ulei, zacuscă, zahăr, miere, bulion şi paste făinoase în valoare totală de aproape 160 de lei.

Ajutoarele de la Uniunea Europeană

Făină - 17 kilograme

Mălai - 9 kilograme

Zahăr - 3 kilograme

Paste făinoase - 500 de grame

Ulei - 5 litri

Bulion - 800 de grame

Zacuscă - 800 de grame

Miere - 250 de grame

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...