Sari la conținut

Imperiu cu legume bio, creat de la zero

Bondarii asigură polenizarea naturală a plantelor de pe 7.000 de metri pătraţi, iar dăunătorii sunt combătuţi cu prădători naturali. Fără hormoni, fără pesticide sau tratamente cu alte chimicale. Rezultatul, 15 soiuri de roşii, ardei şi vinete cu gust deosebit şi care se vând în doar câteva minute pe pieţele din Ardeal.

Tiberiu Dragu din comuna olteană Tia Mare a început să cultive legume bio acum doi ani când, după ce a avut probleme de sănătate, s-a gândit să nu mai folosească în solarii niciun produs chimic. A observat că roşiile, ardeii şi vinetele sale au un gust mult mai bun, iar cumpărătorii sunt încântaţi. „Am adus şi polenizare cu bondari să nu mai stimulăm cu hormoni şi combatere biologică pentru dăunătorii”, a spus Tiberiu Dragu.

Pentru asta este însă nevoie şi de cheltuieli pe măsură. Într-un an, pe lângă răsaduri, irigaţii şi încălzire, programul de polenizare şi combatere bio a dăunătorilor costă 20.000 de lei. Banii i-a strâns de la familie, de la bancă şi persoane care au crezut în proiectul lui. Nu a putut accesa programe cu finanţare europeană din cauză că nu are studii, fapt ce l-a ambiţionat şi mai mult.

În ultima fază mi s-a spus că nu am liceul şi nu ştiu să gestionez bani”, a spus Tiberiu Dragu. Acum, familia lui Tiberiu munceşte din greu în 14 solarii. Copiii săi vând recolta în pieţele din Ardeal unde cumpărătorii abia îi aşteaptă. Roşiile şi vinetele se vând cu preţuri între 5 şi 10 lei, iar ardeii cu 4-5 lei pe kilogram.

Pot să spun că la ora asta este cel mai tare din comună în legumicultură. Adică omul îşi permite investiţii în material, munceşte, n-a accesat fonduri europene”, a spus Virgil Gulie, primarul comunei Tia Mare. Comuna Tia Mare numără patru mii de locuitori. Cei mai mulţi dintre ei au solarii, dar nu au unde să vândă marfa. Sau dacă au unde, trebuie să accepte preţuri foarte mici.