Sari la conținut

Încă o victorie în instanţă. Sute de persoane vor plăti rate cu 30% mai mici

Clienţii Volksbank au contestat în instanţă peste 20 de clauze din contractele de credit, iar după patru ani de procese, din instanţă în instanţă, sentinţa finală le-a fost favorabilă.

Judecătorii au decis, printre altele, că sunt abuzive clauzele referitoare la modificarea dobânzii, comisionul de risc, comisionul de administrare a garanţiilor, comisionul de rezervă minimă obligatorie şi cel de monitorizare a poliţelor de asigurare. De acum înainte, clienţii îşi vor plăti ratele cu o dobândă fixă.

Unii clienţi şi-au recuperat deja banii din comisioanele de risc de la bancă, pe când alţii au aşteptat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Iniţial, numărul reclamanţilor a fost mai mare, însă o parte dintre ei s-au înţeles cu banca şi au renunţat la proces. Alţi clienţi cer în instanţă transformarea creditelor din franci elveţieni în lei, la un curs mai mic decât cel actual.

Volksbank a confirmat recent că pregăteşte o ofertă şi pentru cei care acum plătesc rate duble faţă de 2007. Şi alte bănci, ca BCR, Bancpost, Raiffeisen sau OTP Bank au procese cu clienţi nemulţumiţi.