Sari la conținut

Loteria bonurilor fiscale, runda a doua

Ministerul Finanțelor va organiza o nouă extragere ocazională în cadrul loteriei bonurilor fiscale în luna iunie. „În luna iunie 2015 va fi organizată o nouă extragere ocazională, pentru bonurile fiscale emise în lunile aprilie și mai 2015”, se arată într-un răspuns al ministerului la solicitarea Digi24. 

Până atunci, autorităţile vor să schimbe regulile loteriei bonurilor, după ce, până la sfârşitul lunii aprilie, peste 15.000 de persoane au depus chitanţe câştigătoare la prima extragere, iar premiul a ajuns la puţin peste 60 de lei. Pentru ca premiile să fie mai valoroase, Ministerul Finanţelor vrea selectarea a cel mult 100 de câştigători care să împartă premiul de un milion de lei.

Ministerul Finanţelor va organiza prima extragere lunară în cadrul loteriei bonurilor fiscale în luna iulie, însă nu a stabilit încă data exactă, se arată pe site-ul instituției. La această extragere vor participa bonurile emise în luna iunie 2015.

Eugen Teodorovici: O soluţie pentru Loteria bonurilor fiscale este selectarea a doar 100 de câştigători

Premiul de la Loteria Bonurilor Fiscale, tot mai mic. Nu mai puţin de 9.100 de persoane au câştigat, 1.400 sunt din Moldova