Sari la conținut
News Alert

Lucrarea inginerească din România, unică în lume: reţeaua de canale în care muncesc zi de zi sute de bucureşteni

Dâmboviţa. Acest afluent al râului Argeş, care străbate Capitala, ar fi dispărut de-a lungul secolelor dacă nu ar fi devenit, încet-încet, un simbol al oraşului. Cursul nu este navigabil iar curăţenia canalului îi costă pe bucureşteni sute de mii de euro anual. Adevărata utilitate a râului o descoperim însă doar dacă îndrăznim să coborîm în adâncuri. Adică în reţeaua de canale de 18 kilometri care se află exact sub Dâmboviţa, de la lacul Morii şi până la Glina.

Această lucrare în ce constă? În primul rând sunt două Dâmbovițe. Sus, barajul de la Lacul Morii, că să fie în permanentă o rezervă de apă curată, iar în caz de ploi să se oprească apă acolo, să nu fie pericol de inundaţii, cum a fost la inundaţiile din 1975. Atunci era cât pe ce să se inunde. Dedesubt să curgă apele murdare ale Dâmboviţei şi deasupra să curgă apele curate”, a spus inginerul Costin Georgescu, coordonatorul lucrărilor de amenajare.

Costin Georgescu, fostul director al SRI, a fost, până în 1987, şeful unei întreprinderi special create pentru râul Dâmboviţa: IACERD. Practic, avea misiunea de a transforma cursul râului, care era de zeci de ani haznaua oraşului, într-un râu curat.

„Apa de la bucătărie, de la toaletă era orice, apă de pe stradă, care curge la canale. Orice apă murdară, care curge de pe stradă, din fabrici, din abatoare, de peste tot curgea în Dâmboviţa. În special când mai era şi puţin vara şi se încălzea şi temperatura era ridicată... când am început să săpăm, fierbea. Fierbea efectiv. Am băgat draglinele în acel...nici nu pot să-i spun pământ, era mâl amestecat. Fierbea. Datorită faptului că aceste ape provoacă gaze. Asta crea condiţii pentru şobolani. Sub toate podurile din Bucureşti colcăia de şobolani”, a mai spus inginerul Costin Georgescu. Practic, sub Dâmboviţa au fost construite două canale de scurgere care adună apele uzate.

Lucrările au început în anul 1985, iar conform planului iniţial urmau să fie gata până la vizită lui Gorbaciov, din 1987. Cu toate acestea, ultimele finisaje ale canalelor nu au fost făcute, deşeurile se adunau peste resturile de beton şi ani la rând orice ploaie mai puternică din oraş producea inundaţii.

La 2 metri adâncime, imediat după stratul de pământ, începe cea mai complicată lucrare de utilitate publică derulată în vremea comunismului. Sub Parcul Unirii, se află un pasaj pietonal, un pasaj rutier, cursul răului Dâmboviţa, casetele de scurgere a apelor uzate, două magistrale de metrou şi dispeceratul central al Metrorex.

Lucrarea din zona Unirii, confluenţa câtorva proiecte subterane de complicate, a fost partea cea mai grea. Ceauşescu supraveghea atent şi Dâmboviţa dar şi pasajul subteran care se construia în paralel.

Venea în fiecare sâmbătă. În fiecare sâmbătă la prânz se oprea circulaţia şi aşteptai să vezi dacă eşti în termen sau vrea mai repede. Venea însoţit de miniştrii transporturilor, de primul secretar al Capitalei, Olteanu, de ministrul apelor, de cine Dumnezeu mai venea şi începea cu indicaţiile. Adică până săptămâna viitoare terminaţi până acolo...în sensul asta”, a spus inginerul. Şi tocmai implicarea directă a lui Ceauşescu i-a speriat pe toţi în noaptea când s-a produs un accident: linia de metrou Unirii 1 a fost inundată.

Seara, pe 1 mai. Am venit de acasă, acolo aveam barăcile celor care lucrau, ai noştri. Acolo am stat vreo trei zile şi trei nopţi nu mai ştiu dacă am mâncat sau nu am mâncat, ştiu că am fost vreo trei zile fleaşcă. Te udai şi nu aveai unde să te schimbi sau cu ce să te schimbi. Şi au venit toţi activiștii, securitatea şi-a montat în piaţă aparate de înregistrat la tot ce făceam, la tot ce ziceam. Orice. Au început la unii ingineri de-ai mei să-i întrebe... era o nebunie generală, nu mai ştia nimeni să facă nimic, oamenii erau toţi stresaţi”, a povestit inginerul Costin Georgescu. Toată lumea băga pompe că să scoatem şi să oprească acea întâmplare nefericită şi şi-au dat toţi seama că ce se întâmplă nu e în regulă.

Dâmboviţa. Un fir de apă ce străbate oraşul de la barajul lacului morii şi până la Autostrada Soarelui. Sub el însă, în adâncuri, descoperim o întreagă reţea de canale în care muncesc zi de zi sute de bucureşteni.