Material filmat cu camera ascunsă. Spital de stat versus spital privat

Data publicării:
15012013 20camera 20asc-43928

Asistentele schimbă lenjeria mai repede dacă primesc mici atenţii, iar operaţiile merg si ele mai bine tot pe bază de stimulente. Lângă mărturiile celor păţiţi deja stau şi confesiunile românilor care au renunţat la tratamentul de la stat. Au ales clinicile particulare în care, spun ei, bolnavul primeşte atenţia cuvenită şi e tratat la timp.

Reporterii Digi24 au ales aleatoriu un spital de stat din Capitală. Au vrut să afle de ce condiţii ar putea avea parte, de exemplu, un adult internat la secţia de urologie. Răspunsul a venit tranşant din partea celor aflaţi în suferinţă.

Reporter: Asistentele cum se poartă? Trebuie să ai grijă de ele?

Pacient: De toţi. Dacă nu-i bagi în seamă, nici ei nu te bagă.

Până să ajungi să oferi mici atenţii, trebuie mai întâi să te asiguri că există şi loc de internare.

Boala nu are însă răbdare. Pacienţii care-au avut ghinionul să fie trataţi superficial în spitalele de stat nu ar mai vrea acum să repete experienţa aşa ca acum apelează la privat.

Iar spitalele private câştigă teren. Pacienţii spun că acolo programările sunt întotdeauna respectate iar calitatea serviciilor net superioară:

La particular am mers programat, imediat. La ora la care eşti programat pentru operaţie intri, că nu durează mult. E ok totul”, mărturistește un pacient.

67 de spitale private au în prezent contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...