Sari la conținut

Ministerul Sănătății recunoaște că autoritățile nu știu câți doctori sunt în România 

În timp ce Ministerul Sănătăţii ştie de 25.000 de medici care lucrează în sistemul de stat, Institutul Naţional de Statistică spune că sunt 55.000. Colegiul Medicilor are o altă statistică, respectiv de 51.400 de medici.

Vlad Voiculescu a realizat, la o lună de când a preluat funcția de Ministru al Sănătății, o radiografie dură a sistemului de sănătate. Eticheta pusă de minisru nu lasă loc la interpretări: un sistem de tip feudal scăpat de sub control, care consumă prea mulţi bani şi este ineficient.

Pe lângă lipsa unei statistici oficiale privind numărul de medici care practică în România, Vlad Voiculescu a precizat că nu se ştie exact nici cât cheltuim pe medicamente, câte plăţi informale sunt, de ce o operaţie costă mai mult într-un loc şi mai puţin într-un alt loc din perspectiva Casei.

Primul gând care îmi vine mie în minte când mă gândesc la sistemul de sănătate este feudal. Este o feudă de sus până jos. Şi într-un sistem feudal e mai puţin vorba despre oameni, oameni buni, oameni răi, este vorba de sistem. În momentul ăsta nu ştim câţi medici avem în România, nu ştim. Nu ştim cum sunt plătiţi, nu ştim câte gărzi se fac, nu ştim exact cât cheltuim pe medicamente, nu ştim câte plăţi informale sunt. Nu ştim de ce o operaţie costă mai mult într-un loc şi mai puţin într-un alt loc din perspectiva Casei”, a precizat, joi, Vlad Voiculescu.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu înţelege însă nedumeririle ministrului.

Știm cu exactitate câți membri avem în contract, de ce plătim cât plătim. Sunt în sistemul informatic, se pot genera aceste informații oricând la cerere. Poate domnul ministru se referă la întreg sistemul sanitar, nu numai la cel care este în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. În momentul de față în relație contractuală cu Casa sunt peste 28.000 de furnizori de servicii medicale”, a spus președintele CNSAS, Gheorghe Radu Țibichi.

Ministrul Sănătății a atras atenția că deși sistemul informatic poate fi accesat nu există siguranța că datele introduse sunt corecte.

„Este perfect adevărat că un sistem informatic poate fi interogat, iar acesta va furniza datele de care dispune. Problema acestor sisteme este însă calitatea datelor introduse, posibilitatea de monitorizare a lor în timp real și, cu precădere, analiza cu acuratețe a rezultatelor. Fără un punct de plecare corect, datele respective duc la rezultatele cunoscute. Ministerul Sănătății va acorda o atenție deosebită colectării datelor, creării unei strategii pentru forța de muncă din Sănătate și elaborării de politici bazate pe dovezi”, a transmis Ministrul Sănătății.

De asemenea, referitor la costurile serviciilor medicale, Ministrul Sănătății atrage atenția că „ în ciuda mecanismelor de calcul existente, acestea de foarte multe ori nu sunt fundamentate pe baze reale”.

Mai exact, decontările nu acoperă banii cheltuiţi şi aşa ajung spitalele în criză de fonduri. Fapt pe care sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu-l arată, dar pe care medicii din sistem îl cunosc.

„Nu este niciun secret că decontările serviciilor din Fondul de Asigurări de Sănătate de multe ori nu acoperă costul real al serviciului respectiv. Așa se explică faptul că există momente de criză în care spitalele, de exemplu, rămân fără fonduri. Elaborarea unor standarde de cost pe fundamente reale este o prioritate strategică absolut necesară care a fost amânată prea mult timp. 

Același principiu este valabil și pentru formularea unor politici de sănătate care, în actuala arhitectură a sistemului sanitar, nu sunt fundamentate pe dovezi clare care să justifice necesitatea și amploarea lor. Astfel, Ministerul Sănătății speră să primească sprijinul tuturor experților și instituțiilor competente pentru a construi  politici de sănătate bazate pe dovezi, nu pe interese de moment”, a precizat Vlad Voiculescu. 

Cu o francheţe neobişnuită în spaţiul demnităţilor publice, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a făcut o scurtă analiză a sistemului în care, împreună cu o mână de oameni, încearcă să facă ordine.  

În sistemul de sănătate, cumva îmi vine în minte expresia unui profesor doctor care tocmai diagnosticase pe cineva cu un cancer de curând, un cancer metastazat, şi îmi explica în cuvinte simple ce înseamnă acest cancer, îmi spunea că celulele cresc şi se hrănesc, dar cumva sunt ca o balegă, nu pot rezista de unele singure, dar le omoară pe celelalte, le înghesuie şi nu le lasă să se dezvolte, şi într-un final reuşesc să omoare organismul. E ceea ce se întâmplă cu corupţia în sistemul de sănătate. Este pur şi simplu un cancer. Şi probabil că cura la un cancer este mai degrabă cu chimioterapie care să reducă tumora, dupa care să încerci să operezi. Asta cred că se poate face”, a spus Ministrul Sănătății.