Video Negocieri eșuate între sindicaliștii STB și conducerea companiei. Petrariu spune că fiecare depou poate să decidă dacă revine la muncă

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - STB - PROTEST ANGAJATI - 19 IAN 2022
Vasile Petrariu, lider sindical, vorbeste la un protest organizat de angajatii STB la sediul institutiei din Bucuresti, miercuri 19 ianuarie 2022. Foto: Inquam Photos / George Calin

Încă o rundă de negocieri posibil eșuate între sindicaliștii STB și conducerea instituției de transport public din Capitală. Liderul de sindicat Vasile Petrariu cere în continuare demisia directorului general Adrian Criț și salarii majorate. După 5 zile de proteste ilegale, sindicaliștii lasă de înțeles că tot nu renunță la grevă și se așteaptă ca fiecare depou sau autobază să ia propria decizie dacă iese pe traseu mâine.

Vasile Petrariu, lider sindical: „Nu ne opunem reformelor, eficientizării. Vrem să muncim, să fim plătiți rezonabil și să se respecte legea, a dialogului social, contractul colectiv de muncă, codul muncii. Din păcate lucrul ăsta nu s-a întâmplat.

Din păcate, am pierdut atâta timp aici, cu speranța că consiliul de administrație își va asuma o decizie care să rezolve acest conflict.

Acum vom transmite către salariați ce așteptau cu interes. Prin intermediul dvs, mulți o să ia la cunoștință de rezultat iar noi o să luăm legătura și o să informăm pe fiecare unitate în parte și vor decide.

N-au înțeles că situația de criză în care ne aflăm și care ar fi trebuit rezolvată, pentru că problema nu este neapărat la noi ca salariați, problema este a cetățenilor. Cetățenii așteaptă reluarea activității și nu avem aceste garanții”.

Adrian Ștefănescu - membru CA STB: „N-am ajuns la un consens. Am transmis sindicatului că va fi făcută o evaluare a peformanțelor directorului general și a societății în baza unor criterii foarte bine stabilite. Acestea vor fi analizate și se va lua o decizie în funcție de acest lucru”.

Nicușor Dan le amintește șoferilor și vatmanilor că pot apela numărul unic pentru a cere ajutor autorităților, în situația în care sunt amenințați de sindicat.

Totodată, edilul a spus că abonamentele STB vor fi prelungite cu numărul de zile în care cetățenii nu au putut beneficia de transportul în comun.

„Decizia STB de a prelungi abonamentele care sunt în curs. Oamenii care au pierdut 6 zile cu această greva, le va fi prelungit cu zilele pierdute.

Îi îndemn pe șoferi și pe vatmani să se gândească la copiii care merg la școală, la oamenii care merg la serviciu și care trebuie să petreacă sau în stație sau mergând pe jos mult timp în frigul de afară.
E o aventură cu riscuri care nu merită să fie asumată de un om rațional", a declarat Nicușor Dan.

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a declarat, luni seară, la Digi24 că „vestea bună” este că luni seara erau în circulație 40% dintre autobuzele, troleibuzele și tramvaiele STB, care, potrivit acestuia, se vor regăsi pe traseu și începând de marți dimineață.

Citește și Prefectura Capitalei anunță măsuri pentru gestionarea grevei STB. Metrorex va pune la dispoziție flota în funcție de fluxul de călători

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...