Ideea aparent banală, dar unică în România, cu care o tânără de 29 de ani a dat marea lovitură

Data actualizării: Data publicării:
alex lazea

De la inginerie, la bucătărie e doar un pas - o dovedeşte o tânără, absolventă a Universităţii Politehnica Timişoara. Alexandra Lazea a lăsat deoparte şansa unei cariere într-o multinaţională, de exemplu, şi a ales să deschidă un bistro în care se gătesc doar omlete. Este primul restaurant cu acest profil din ţară şi printre cele mai aglomerate din Timişoara.

Există chimie între inginerie și bucătărie, spune Alexandra Lazea, o tânăra de 29 de ani pentru care cele două domenii, care aparent nu au nimic în comun, au legat o afacere de succes în Timișoara. Cu toate că este inginer chimist, Alexandra a mers pe mâna instinctului și a devenit unul dintre cei mai de succes tineri antreprenori din oraș.

"Eu, de când am terminat, nu eram prea încântată să lucrez într-un laborator,  știam că drumurile o să mă ducă altundeva. Și cine are o idee aș spune să, l-aș sfătui să îl pună în practică. Pentru că trebuie să faci cu suflet ceea ce faci, să-ți placă, să vii cu plăcere.  Cred că am avut mare noroc și am avut cred o idee potrivită la momentul potrivit", a declarat Alexandra Lazea.

Afacerea pe care a deschis-o împreună cu un asociat, în urmă cu 2 ani, este unică în țară.

"Chiar a fost o întâmplare, vorbeam cu prietenii că nu avem unde să mâncăm un mic dejun la noi în oraș, peste tot până la ora 11 se serveau ouă omlete. În glumă am zis cu prietenii că îmi deschid omletărie că nu se mai poate. Și toți au fost super încântați de idee.  A doua zi am plecat să căutăm un spațiu să ne deschidem afacerea împreună", a declarat Alexandra Lazea.

Iar de la un mic spațiu cu 6 mese, în care funcționa omletăria la început, acum afacerea s-a mutat într-o piață centrală a orașului cu mai bine de 50 de locuri. Turiștii străini sunt printre cei mai fideli clienți.

"A fost foarte bun, am mâncat niște covrigi și ouă, mi-a plăcut mult", a spus un client.

Alexandra Lazea și asociatul împreună cu care a deschis bistro-ul au planuri de extindere și în alte orașe din țară.

reporter: Alexandra Marian / operator: Mihai Pop

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...