Sari la conținut

Omul inexistent. Povestea lui George Adres, un adolescent din Caraș-Severin

George Adres s-a născut în 1996, în Grecia. Părinții săi, tatăl român și mama filipineză, nu erau căsătoriți. În 2001, s-au mutat în România, unde și-au oficializat relația, iar tatăl a vrut să-și recunoască fiul. Așa că a dus autorităților române certificatul de naștere al fiului, împreună cu buletinul său de identitate și certificatul de căsătorie.

În timpul procedurilor, certificatul copilului a fost însă pierdut. Între timp, mama copilului a murit, iar tânarul stă acum cu bunicii.

Dacă soarta așa a vrut... acum e important să facă ceva autoritățile. Îmi doresc să-mi fac și eu un rost în viață”, spune George Adres.

În speranţa că-şi va ajuta nepotul, mătuşa lui George a venit din Filipine şi i-a adus şi un duplicat al certificatului de naştere din Grecia, dar și un act emis de statul filipinez în care apare numele tatălui său. Inutil, însă.

Tatăl nu este înregistrat în acest certificat, sens în care nu se poate face dovada cetățeniei române. Avem de asemenea depus un certificat de naștere transcris în Filipine, în timp cât mama trăia a transcris naşterea din Grecia în Filipine şi acolo l-a recunoscut tatăl”, declară Corina Vârvoni, directorul Direcției Județene de Evidență a Populației Caraș-Severin.

Pentru a rezolva situaţia, autorităţile l-au trimis pe tatăl băiatului din nou în Grecia.

„Se duce în Grecia, dar cine îl ia în seamă? Nu-l ia nimeni, pentru că el nu a fost căsătorit legal, ei s-au căsătorit legal în România”, spune Gheorghe Vrăjitor, bunicul tânarului.

Între timp, avocaţii vin cu o altă soluţie. Un test ADN.

Va stabili în urma acestui test dacă este sau nu tatăl copilului şi, bineînţeles, dacă vrea să-l recunoască”, spune Cosmin Bolosin, avocat.

Până atunci însă, George nu poate fi înscris la nicio şcoală. El a mers la cursuri doar până în clasa a VIII-a, cu acceptul părinţilor şi al profesorilor. Tânărul de 18 ani speră să aibă şi el în curând identitate şi o viaţă recunoscută oficial.

Nimic nu pot să fac, pur și simplu nu exist... chiar nu exist”, spune tânărul cu amărăciune.