Sari la conținut

Pâinea de Covasna a ajuns până în Marea Britanie

Meseria de brutar este în familia Dioszegi la a treia generaţie. Bunicul a pornit afacerea cu mijloace rudimentare, fără curent electric, fără malaxoare şi tehnologie specială de coacere. Fiul a făcut un pas în plus când a preluat mica brutărie. Însă nepotul este cel care a transformat-o cu adevărat într-o afacere. Laszlo s-a apucat de treabă în anul 2002 şi a mizat cel mai mult pe un produs.

„Pâinea cu cartofi, deci asta nici nu se discută, cu care am câştigat de două ori cea mai bună pâine din România şi care pot să spun că mi-a adus faima”, spune Laszlo Dioszegi.

I-ar fi plăcut să fie fotbalist. Cum condiţia fizică nu i-a permis o carieră sportivă, a preluat frâiele afacerii cu pâine. A scuturat de praf reţetele vechi, a investit în aparatură nouă şi a extins afacerea în 12 judeţe din ţară.

„Noi am venit cu ideea să nu ne complicăm cu supermarket-urile. De ce să nu rămână banii în ţară, la oameni mai mici, de ce să lucrăm cu supermarket-urile, care ştim foarte bine, duc profitul afară?”, spune el.

În actele contabile, Brutăria Dioszegi are o cifră de afaceri de două milioane de euro. Dar pentru sufletul lui Laszlo este nepreţuită. Aici este şi explicaţia faptului că nu renunţă la nicio reţetă veche şi nici la produsele care îi aduc aminte de copilărie. Aşa că pâinea care iese din cuptoarele brutăriei trebuie să fie rumenă şi neapărat fără aditivi.

Iar tatăl său, care i-a predat ştafeta cu încredere, nu regretă nicio clipă. Dimpotrivă.

„Acuma nu puteam să fac aşa cum a făcut băiatul meu şi sunt foarte mândru de el şi ştiu că ce a făcut a făcut cu cinste”, spune Gabor Dioszegi.

Traseul afacerii cu pâine nu a fost unul uşor. Calitatea şi preţul aveau de înfruntat concurenţa acerbă de pe piaţa de profil. Gustoasă şi arătoasă, pâinea cu cartofi din Covasna şi-a făcut loc în preferinţele cumpărătorilor din toată ţara şi, în cele din urmă, a ajuns în Marea Britanie.

„Ne-am lovit de problema pâinii aicea. Nicio pâine nu era pe placul nostru, după ce ne obişnuisem cu cea de acasă. Atunci am început să aducem încet, încet, cu tirurile care vin aici. 10-15 pâini le puneam la congelator. Cum ne-am lovit de problema pâinii, am zis: de ce să nu o facem noi?”, spune Marius Ionescu - coproprietarul brutăriei din Londra.

După o jumătate de an a apărut şi prima brutărie din Anglia care face pâine de Covasna. Cei şase angajaţi aproape că nu mai au timp să-şi tragă sufletul peste zi.

„Prima oară am început cu 50 de pâini. Acuma suntem la peste 1.300-1.400 pe zi. Lucrăm cu magazine turceşti, cu magazine indiene, cu toate felurile de magazine”, spune Marius Ionescu.

În prezent, brutăria din Sfântu Gheorghe are în ofertă 30 de sortimente de pâine. Iar produsele se regăsesc în 17 magazine proprii, plus alte câteva sute de magazine alimentare din toată ţara.