Paradisul muncitorilor necalificați

Data publicării:
muncitori

Fără masterat, licență sau specializări în străinătate. Este suficientă o diplomă de opt clase. Aceasta este singura condiţie pusă de mai mulţi investitori germani şi italieni când recrutează personal pentru fabricile de confecții sau componente auto deschise la Timișoara.

Suntem pe primul loc la rata de angajabilitate la nivelul muncitorilor necalificați. În prima săptămână am reușit să angajăm peste 40 de persoane, o medie de cel puţin opt persoane pe zi”, a precizat Mihai Dănilă, managerul unei firme de recrutare.

Doritori sunt mulţi, mai ales că salariile pentru muncă necalificată sunt tentante: în jur de 1.300 de lei

De asemenea, angajatorii admit că într-un astfel de domeniu singurul criteriu de selecție e calitatea produsului.

„Avem 980 de angajați dintre care 300 în aria de inginerie și 680 de în aria de producție. Cel mai important e să fie oameni stabili și să aibă o orientare către calitate”, a precizat Anica Stoica, managerul de resurse umane al unei companii.

În Timiș rata şomajului este sub 2%, iar revista Forbes a plasat oraşul de pe Bega pe locul întâi în topul destinaţiilor de afaceri din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita