Sari la conținut

Pompierii au primit dotări de 30 de milioane de euro pentru intervenţiile la inundaţii

 

Foto: Facebook

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a achiziţionat din fondurile europene accesate peste 9.000 de staţii de comunicaţii, 130 de costume de scafandru, 34 de autospeciale pentru transport scafandri, 10 autospeciale pentru transportul personalului de intervenţie, 62 de ambarcaţiuni cu structură rigidă, patru ambarcaţiuni de intervenţie şi salvare scafandri, 67 de ambarcaţiuni de salvare din aluminiu cu motor, 45 de peridocuri pentru transportul ambarcaţiunilor.

Conferinţa de prezentare a finalizării proiectului a avut loc miercuri, când toate efectivele şi majoritatea echipamentelor achiziţionate au fost trimise să acţioneze la inundaţiile care s-au produs în Capitală şi în restul ţării.

"Poate că exemplul cel mai elocvent este ce se întâmplă acum afară cu vremea neprielnică şi cu faptul că aceste mijloace de intervenţie, achiziţionate la sfârşitul anului 2015 îşi dovedesc viabilitatea în desfăşurarea acţiunilor de urgenţă”, a declarat colonelul Marian Daniel Dragne prim-adjunctul IGSU.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a spus că urmează să fie cumpărate şi 52 de microbuze pentru transportul echipelor de intervenţie, fiind aproape de finalizare procedura de achiziţie.

ŢO gamă de echipamente, unele dintre ele care nu au mai fost până acum în România, ca dotare. Vorbim de motopompele de capacitate de 10.000 de litri pe minut. Acestea echipamente deja le vedeţi folosite. Ca exemplu, ieri (marţi, n.r.) la Timişoara erau vreo 25 de motopompe în lucru. În zona Caraş erau peste 13 motopompe în lucru. Asta era doar o parte din dotarea IGSU la acest moment”, a mai spus Arafat.

Un alt proiect va fi achiziţionarea de tehnică specială: generatoare de curent electric de capacitate mare, dar şi macarale de mari dimensiuni pentru intervenţiile de urgenţă.

Proiectul s-a rerulat în perioada 18 decembrie 2015 - 30 iunie 2016, a avut un buget total de 30.281.959 euro şi a făcut parte din Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007 - 2013, Axa prioritară 5.