Sari la conținut

Proiect adoptat. Medicii vor ieşi la pensie mai târziu

De la 65 de ani, cât este stabilită în prezent, vârsta de pensionare pentru medicii bărbați și femei va ajunge până la 67 de ani, potrivit unui proiect de lege care a primit ieri votul decisiv în Camera Deputaților.

"Medicii se pensionează la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex", prevede proiectul ce a fost adoptat marți de deputați. Motivația din spatele majorării vârstei de pensionare este lipsa de personal medical din România, potrivit comentariilor din proiect. Evident, aceștia vor putea, în continuare, să profeseze în spitale private, după ce se pensionează.

Ca și acum, cu titlu de excepție, medicii din spitalele publice și medicii de familie vor putea să-și desfășoare activitatea la stat, în continuare, dacă obțin un aviz anual pentru asta. Numai că, potrivit proiectului, pentru a obține derogarea, medicii vor trebui să vină și cu o asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională.

Sursa: avocatnet.ro

Pe aceeași temă