Proiectul „Carte de dat, carte de luat” a avut succes doar la partea cu luatul

Data publicării:
carti furate buzau

Pasionaţi de lectură, dar cu obiceiuri proaste. O bibliotecă în aer liber deschisă la mijlocul verii într-un parc din Buzău a rămas fără cărţi în numai două luni. Localnicilor le-au plăcut atât de mult volumele, încât au plecat acasă cu ele şi nu le-au mai adus înapoi. Aproape o mie de cărţi au dispărut aşa.

Casetele cu cărţi din Parcul Crâng sunt aproape goale. În doar două luni de la lansarea proiectului „Carte de dat, carte de luat”, volumele au dispărut unul câte unul. Oamenii doar au luat cărţi, nu au mai şi dat.

Sunt mai puţin de două luni de când a început proiectul, iar din cele 1.000 de cărţi care au fost aduse pe rafturile instalate în parc au mai rămas doar 15. Pasionaţii de lectură au luat cărţile fără să pună altele în loc, aşa că urnele sunt acum goale”, relatează Alexandra Dinu, reporter Digi24.

Inițiatorii proiectului le-au dat voie cititorilor să plece acasă cu volumele, cu condiția să le aducă înapoi sau să le înlocuiască.

„Eu am văzut pe cineva, lua cartea, se uita în stânga în dreapta, băga în sacoșă. Ăștia-s oamenii”, spune o femeie.

Neagu Djuvara a avut dreptate că suntem un popor cu probleme”, adaugă un localnic.

„Nu e corect, asta este lipsă de civilizație”, întărește un bărbat.

Iniţiatorii au fost tentanţi să renunţe la proiect. Un anonim a donat sute de cărţi.

„Au existat gesturi care ne-au determinat să continuăm, nu mai târziu de săptămâna trecută, vitrinele s-au umplut cu 200 de cărți”, spune Laurențiu Grigoraș, directorul Muzeului Județean Buzău.

Casetele ar trebui să rămână în parc până la 1 octombrie. Asta dacă nu se vor goli, din nou, mult mai repede.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri