Sari la conținut

Radu Mazăre, deghizat în Ștefan cel Mare. Primarul Constanței a fost reclamat la Arhiepiscopia Tomisului

După ce i-au sporit celebritatea lui Radu Mazăre, carele alegorice de la malul mării au devenit motiv de reclamații la adresa primarului din Constanța. O fundaţie creştină se declară indignată de apariţiile excentrice ale primarului, înconjurat de fete îmbrăcate sumar.

În urma unor intervenții ale părinților din Constanța în special, își exprimă nemulțumirea față de transformarea stațiunii Mamaia, mai exact într-un paradis al turismului sexual. Primarul a declarat acest lucru în 2010 și de atunci tot organizează diverse carnavaluri care pun femeia într-o lumină nenaturală”, acuză Eugen Jercan, director executiv la Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă.

La parada din acest weekend, Radu Mazăre a îmbrăcat straie istorice. Pe cele ale lui Ştefan cel Mare. Plângerile au ajuns până la Arhiepiscopia Tomisului.

„Noi punem întrebarea cum poate fi folosit un sfânt pentru a promova un eveniment cu tentă sexuală. Nu are nicio logică”, spune Eugen Jercan.

Domnul primar l-a asigurat pe Înalt Preasfinţitul că momentul scenetei în care el îl va interpreta pe Ştefan Cel Mare va fi un moment scurt, un moment în care nu vor exista persoane dezbrăcate”, a declarat pentru Digi24 Călin Gavrilaș, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Din mijlocul paradei sale, Radu Mazăre se apără. „Când am hotărât să-l interpretăm pe Ștefan nu mi-am imaginat că acest sfânt va stârni atâtea pasiuni. Dar, cum au văzut și doamnele, el a fost pus în scenă mai mult decât cuviincios”, a spus edilul. Doamnele l-a care făcea referire erau celebrele cântărețe de muzică populară Maria Cârneci și Irina Loghin.

Nu este prima oară când lui Radu Mazăre i se aduc astfel de acuzaţii. La începutul verii, mai multe ONG-uri au depus o plângere la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării. Organizațiile neguvernamentale susţin că, în campania de promovare a staţiunii Mamaia, femeia este tratată ca obiect sexual şi că mesajul incită la hărţuire.

Da, păi sigur, fetele trebuie vânate, fetele nu trebuie plătite. Eu nu sunt un plătitor. Nu asta se întâmplă. De când e lumea asta și Pământul, întotdeauna, noi, bărbații, ne batem ca să ieșim în evidență în fața fetelor, pentru că ele aleg", spunea Radu Mazăre la 7 iunie, declarație care a stârnit nemulțumirea ONG-urilor.

De partea lui Radu Mazăre s-a aflat atunci şi Corina Martin, preşedintele Asociaţiei de Promovare Litoral Delta Dunării. Ea spune ca şi alte ţări fac astfel de campanii, cu domnişoare în costume de baie.