Sari la conținut

România cere bani de la Comisia Europeană pentru modernizarea penitenciarelor

Aproximativ 33.000 de condamnaţi există în cele 44 de penitenciare din România. De multe ori, deţinuţii sunt înghesuiţi în celule, iar multe spaţii nu respectă normele internaţionale - oamenii dorm câte doi în pat, celulele nu sunt încălzite, geamurile sunt sparte, nici vorbă de cel puţin patru metri pătraţi pentru fiecare persoană. Ceea ce atrage, an de an, condamnări la CEDO pentru statul român. Ministerul Justiţiei spune că problema ar putea fi rezolvată cu finanţare europeană

„Am agreat recent cu ministrul italian de Justiţie să redactăm o scrisoare comună să solicităm Comisiei ca în perioada următoare să încerce să identifice împreună cu noi o formulă de finanţare măcar parţială pentru reabilitarea infrastructurii de penitenciare”, a spus Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei. 

Oficialul a explicat că o altă variantă ar fi construirea de penitenciare noi, în parteneriat public-privat. 

„E foarte greu să respecţi suprafeţele minime, e foarte greu să faci educaţie, e foarte greu să ai pretenţii, pe urmă să se reintegreze în societate, când tu nu faci decât să îi ţii încarceraţi, fără condiţii decente”, a adăugat Robert Cazanciuc

ONG-urile care monitorizează respectarea drepturilor deţinuţilor au descoperit, de-a lungul anilor, şi alte nereguli. 

Unele penitenciare au şi apă pentru consum improprie”, a spus Maria Nicoleta Adreescu, director executiv APADOR. 

Conducerea Administraţiei Penitenciarelor susţinea, în luna iunie, că statul plăteşte anual chiar şi 200.000 de euro daune morale condamnaţilor care câştigă la CEDO, iar trendul este ascendent. Nici nu este de mirare, având în vedere că ţara noastră are un deficit de 13.000 de locuri de detenţie.