Românii ar putea avea încă o sărbătoare națională. Câte zile libere mai sunt până la sfârșitul anului

Data actualizării: Data publicării:
oameni pe strada
Foto: Guliver/GettyImages

Ziua de 1 martie ar putea deveni zi de sărbătoare națională. Propunerea legislativă a fost depusă deja la Senat. Scopul e de a promova tradițiile legate de sărbătoarea Mărțișorului. România are însă această obligație încă din 2017, când Mărţişorul a intrat pe lista selectă a patrimoniului imaterial UNESCO.

De Ziua Mărțișorului ar urma să fie organizate manifestări educative, culturale și artistice, după cum scrie în propunerea legislativă. Toate evenimentele trebuie să respecte culorile tematice: alb și roșu.

„Toată lumea respectă tradiția, e bine să îi dăm și o formă juridică, astfel încât toate administrațiile locale să poată sărbători în condiții normale această zi. Fiecare comunitate, dincolo de mărțișorul tradițional, va decide ce fel de manifestări trebuie să organizeze. Nu vor mai trebui sa facă tot felul de artificii primarii când vor oferi un mărțișor cetățenilor”, a explicat pentru Digi24 Adrian Solomon, deputat PSD.

„De 1 Martie, făceam un mărțișor din ață albă și roșie, îl împleteam, îl puneam la gât și pe 9 martie, de Mucenici, îl dădeam jos și îl puneam pe un pom înflorit ca să ne meargă bine”, povestește o femeie păstratoare a tradițiilor.

Inițiatorii mai spun că Ziua națională a Mărțișorului va promova obiceiurile asociate cu ziua de 1 Martie. Însă România are obligația de a face acest lucru încă din 2017.

„Practica este foarte veche și atunci când Romania a dobândit această onoare, ca una dintre componentele culturii sale să fie recunoscută tradițional, implicit regulamentelor UNESCO, România trebuie să asigure promovarea, cunoasșterea și transmiterea practicii respective”, a explicat Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor.

În forma în care a fost depus, proiectul nu prevede ca ziua de 1 Martie să fie zi liberă de la stat. În contextul alegerilor care urmează, nu este exclus însă ca propunerea să fie făcută, odată ce proiectul intră în debatere.

„Cred că tuturor ne ar prinde bine o zi liberă, dar nu m-am gândit la asta. Ar fi interesant”, spune o femeie.

„Ar fi o altă prostie în plus. Ar trebui să fie zi ocupată, pentru că România are prea puține zile ocupate și prea multe zile libere”, comentează un bărbat.

Teodora Iacob - jurnalist Digi24: Până acum, potrivit calendarului sărbatorilor legale, românii au avut 12 zile libere, în lunile ianuarie, aprilie, mai, iunie și august. Ce urmează mai departe? Ziua de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și zilele de 1, 25 si 26 decembrie”.

Citiți și: O nouă sărbătoare naţională pentru români. Expunerea de motive: "Nu există nuntă fără sarmale"

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...