Sari la conținut

Românii care trăiesc în containere din cauza autorităţilor

Guvernul a trimis atunci în localitate materiale de construcţii, dar ele stau şi acum într-un depozit al primăriei. Edilul spune că niciunul dintre sinistraţi nu este constructor, aşa că oamenii au nevoie de ajutor ca să-şi ridice case.

Pe 27 iulie 2014, o viitură a lovit grav localitatea Vaideeni din Vâlcea. 25 de case au fost puse la pământ, iar alte 200 grav afectate. Ajutoarele nu au întârziat să apară. Materiale de construcţie în valoare de un milion de lei au fost trimise de la Guvern pentru ridicarea caselor.

Însă nimeni nu s-a atins de ele de atunci. Materialele de construcţii ce au venit de la guvern în urmă cu un an pentru reconstruirea caselor de la Vaideeni zac pe un teren aflat la marginea comunei. În tot acest timp, a nins, a plouat pe ele şi se degradează în fiecare zi. Iar cele 25 de familii sinistrate stau tot în modulele trimise de Guvern.

Unii au încercat să folosească singuri din materialele de construcţii, dar primarul nu i-a lăsat. „E foarte cald, astă iarnă era foarte frig, gheaţa stă pe pereţi, condens foarte mare când facem mâncare, transpiră pereţii”, a spus unul dintre locatari. „De un an stau aici în module, e foarte rău. Foarte greu stăm că e iarna zăpada înăuntru, cămăşile ude, copiii i-am avut bolnavi”, s-a plâns un alt localnic.

Iar primarul recunoaşte că nu i-a lăsat pe oameni să folosească materialele.

„Cum ar putea să realizeze cu mîinile lor. Nu e niciunul inginer constructor. Nu are niciunul nicio experientă. Mai mult şi-ar fi bătut joc”, a spus primarul comunei Vaideeni, Daniel Băluţă.

Aşa că, spune el, ar avea nevoie de încă 1,8 milioane de lei pentru a pune la punct comuna.

„Nu contează de unde vin banii, important e să facem ceva, că e păcat. Păcat de oameni că nu au un acoperiş deasupra capului, e păcat şi de efortul făcut de guvern”, a mai spus edilul.

Edilul spune că are promisiuni că va primi bani după rectificarea bugetară. O altă speranţă ar putea fi cele 8,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE, bani destinaţi comunităţilor afectate de inundaţii în 2014. Prefectul judeţului nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia.