Schimbarea de fața(dă) a orașelor. Renovarea care strică
Vă lansăm o provocare: data viitoare când mergeţi pe stradă, ridicaţi ochii din pământ sau din telefon şi pentru câteva minute uitaţi-vă cu atenţie la oraşul în care trăiţi. Şi dacă simiţiţi că vă apasă, este foarte posibil să fie şi de la clădiri. Dezvoltarea haotică a oraşelor, şi pe verticală, şi pe orizontală, fără niciun plan, prin demolare, înlocuire, orice pentru interese de moment, nu doar că distruge istoria şi estetica, dar devine, pentru locuitori, un mediu deprimant de trai. Căutăm exemple pozitive de renovare prin ţară, dar mai întâi haideţi să vedem cum s-a dezvoltat Capitala.
(Emisiunea „Plan detaliu”, ediția difuzată în 13 ianuarie 2019)
Marea renovare în micul Paris
Priviţi un bloc din anii 30 şi priviţi un bloc din 2008. De multe ori, arată mai rău cel din 2008.
„Eu sunt născut şi crescut în Bucureşti şi aş vrea să mă mândresc cumva, dar mă mândresc doar cu nişte puncte din Bucureşti, spune un tânăr.
Patrimoniul, în general, e o resursă care odată ce o mutilezi, e pierdută pentru totdeauna.
Florin Medvedovici, arhitect: „Eu am fost tot timpul de părere că nu e important ce demolezi, important este ce pui în loc. Pentru că dacă n-am fi demolat nimic, am fi trăit în continuare în colibe sau în peșteri sau în ceva... care toate erau monumente”.
„Imobilul din str. Maria Rosetti 38 e un caz celebru de mutilare a tesutului istoric al Bucureştiului (vezi video de mai sus). Avem o fostă casă de secol XIX, de fapt un perete de casă de secol XIX, din care a răsărit un bloc de multe etaje, foarte înalt, în urma unui scandal imens în jurul acestui şantier. Imobilul de pe Maria Rosetti 38 nu respectă nici măcar principiul arhitecturii în care se spune că atunci când se intervine asupra unei clădiri vechi trebuie să existe doar o intervenţie minimală. E vorba de o clădire total diferită care pur şi simplu anulează identitatea clădirii vechi”, spune Edmond Niculușcă, director ARCEN (Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate)
Edmond Niculuşcă are 28 de ani. Din 2008 este preocupat de păstrarea monumentelor istorice.
„În al doilea rând, în general, intervenţia se face pe o clădire veche, aducând un plus de valoare asupra clădirii care a fost restaurată şi asupra zonei în ansamblul ei. Dacă ne uităm cu atenţie la clădirea asta, observăm foarte simplu că nu e niciun plus de valoare adus zonei şi nici imobilului de secol 19. Materialele, culorile, nimic nu are legatură cu ce fusese înainte”, spune Edmond Niculușcă.
Florin Medvedovici, arhitect, este de altă părere: „Păi, după părerea mea, este evident că s-a adus o plus valoare, înțelegeți? Deci dacă discutăm numai subiectul: Am demolat ceva ce ar fi putut fi păstrat, nu și ce a rămas în loc...”
Arhitectul clădirii este renumit în București. El este cel care a proiectat, printre altele, celebra Piață Obor. Firma care a plătit pentru construcție spune că a avut toate avizele necesare. Și că „actele juridice în baza cărora a fost edificată construcția sunt legale”.
Florin Medvedovici, arhitect: „Era o casă obișnuită de târgoveți, care avea trei camere în față și o anexă, și servitori, și bucătării și nu stiu ce, către spate. Ea, în mod logic, trebuia demolată complet, pentru că partea din față era obligatoriu să fie demolată din cauza regulamentului de zonă protejată, iar partea din spate erau niste anexe”.
București - 98 de zone protejate, cu 14.500 de imobile istorice
În București sunt 98 de zone protejate, în care se află 14 500 de imobile. Pentru fiecare zonă protejată există câte un regulament de construire, astfel încât clădirile vechi să fie conservate și puse în valoare.
Edmond Niculuşcă, director ARCEN: „Există 98 de regulamente de zonă protejată, aşadar, în Bucureşti. Dacă ne uităm puţin la zonele protejate şi la cum arată Bucureştiul istoric, ne dăm seama de faptul că aceste regulamente nu sunt de fapt respectate”.
„Asta e păcat, că nu se păstrează arhitectura pentru că... cu asta ne mândrim. Şi pentru viitor şi pentru dumneavoastră care sunteţi tineri, ca să ştiţi cum au lucrat arhitecţii noştri în trecut. Că am avut arhitecţi deosebiţi, care au făcut minuni”, spune o doamnă în vârstă.
Edmond Niculuşcă, director ARCEN: „Sunt mai multe probleme care duc la mutilarea ţesutului istoric al Bucureştiului. În primul rând, corupţia e un element extrem de important. În al doilea rând, nu există un plan de dezvoltare al Bucureştiului. Bucureştiul are un plan urbanistic general care nu mai e în vigoare, pe de altă parte, legislaţia privind protecţia patrimoniului construit, legea 422/2001, regulamentele de zonă protejată nu sunt perfecte. Ele sunt perfectibile şi mai e o problemă fundamentală: lipsa instrumentelor de protecţie. Dacă ai o casă monument istoric, e foarte greu să o întreţii. Sunt foarte multe reguli, foarte multe blocaje, foarte multă birocraţie şi niciun instrument de finanţare, de pildă”.
Arhitect: Societatea civilă - un Gica Contra, în loc să vină cu argumente
Florin Medvedovici, arhitect: S-au făcut toate eforturile, din toate părțile, și ca să se poată construi, și ca să se poată păstra, și ca să se poată dezvolta orașul. Și atunci, încă o dată spun, demersul societății civile, dacă nu are o bază tehnică, dacă nu se înțelege fenomenul, devine derizoriu, pare că este cineva Gica Contra în loc să vină cu argumente. Și argumentele nu sunt punctuale, sunt de sistem. Cine vrea altceva trebuie să rediscute dezvoltarea orasului, regulile în care ne găsim noi, politica urbană...
- Deci nu ați „mutilat” o zonă istorică?
- Nici vorbă. Cum poate să spună cineva așa ceva? Încă o dată... E adevărat că eu vorbesc din partea unei părți responsabile, să spunem, a arhitecturii. Că există escrocherii sau că există arhitectură de proastă calitate și așa mai departe, asta este evident. În toate societățile există și unele, și altele, dar ăsta chiar nu e cazul. (...) Noi ne găsim într-o piațetă. Ca să poți să analizezi un obiect, trebuie să analizezi contextul în care te găsești. Aici este o piațetă, care e închisă pe trei laturi de blocuri interbelice. Noi am completat această piațetă, am închis această piațetă cu un tip de arhitectură similară cu arhitectura interbelică, nu este o arhitectură extravagantă, este o arhitectură care îmbătrânește cu grație, cum se spune...
Edmond Niculușcă, director ARCEN: Vreau să vă arăt ceva. Avem de-a face aici cu o intervenţie imobiliară interbelică, de anii 30, este o arhitectură specifică Bucureştiului interbelic, care intervine în ţesutul istoric interbelic şi chiar mai vechi. Să observăm un pic diferenţele, în primul rând, aici avem o clădire cu totul nouă, colţul, acest turn marchează faptul că sunt două străzi şi, dacă ne vom depărta şi vom traversa, vom vedea că partea dinspre Maria Rosetti este un pic mai înaltă decât partea care intră în Logofăt Lica Stroici, care intră în profunczimea ţesutului istoric vechi şi înalţmea începe să scadă. Pe când, dacă ne uităm la imobilul din anii 2008, vom vedea că avem o chestie de secol 19, care se doreşte a fi o casă, şi avem un bloc compact de clădire care nu se micşorează sub nicio formă, dacă ne uităm, următorul din strada Armenească este mic, diferenţa dintre cele două este enormă, nu se face nicio tranziţie la nivel de înălţime. Conform regulamentului de zonă protejată, că spunem că suntem în strada Maria Rosetti, se specifică în acel document aprobat de Primăria Capitalei, că pe strada Maria Rosetti, conform specificului zonei, clădirile care se ridică, se dă voie să se construiască până la 19 metri înălţime au obligaţia să aibă nişte retrageri de la stradă, ultimele etaje să fie retrase, ca să nu dea impresia unui colos, care sufocă, pur şi simplu...”
- Blocul ăsta depășește 19 metri?
- Evident că depășește 19 metri, recunoaște arh. Florin Medvedovici.
- Și atunci nu se încalcă regulamentul?
- Nu, pentru că regulamentul a fost ... updatat ... sau nu știu cum să mă exprim, în baza unei documentații de urbanism care a justificat această... modificare. Ne găsim într-o piațetă interbelică din care lipsea un colț. Dar argumentele... că obiectul de urbanism nu l-am făcut noi...Că încă o dată, noi suntem împietriți în istorie.
Mutilarea țesutului istoric
Edmond Niculușcă: „Un alt exemplu de mutilare a ţesutului istoric, intersecţia Maria Rosetti cu strada Vasile Lascăr, avem din nou acest exemplu care, din păcate, se repetă în Bucureşti, ele nu sunt singulare, nici Maria Rosetti 38, nici intersecţia cu Vasile Lascăr, este o intervenţie masivă care anulează în totalitate clădirea veche, în disonanţă cu clădirea veche, dacă ne uităm la cum arăta clădirtea de secolul 19 şi la cum arată asta, nu are nicio legătură. Materialele, dacă ne uităm cu atenţie în jur, ele nu respectă în niciun fel materialele folosite în zonă, or faptul că noi suntem într-o zonă protejată, conform legii, constructorul ar fi trebuit să foloseasca materiale specifice cât de cât zonei, ceea ce nu se întâmplă. Privind puţin cu atenţie avem arhitectură interbelică, neo-românească, modernist, din nou neo-românească, câteva imobile de secol 19, pentru că spuneam, ţesutul de pe strada Maria Rosetti era în plină evoluţie în anii 20-30 şi avem această construcţie de la începutul anilor 2000, care nici nu trebuie să vorbim prea mult despre ea, e pur şi simplu un abuz asupra ţesutului construit istoric”
„Nu e culoare, efervescenţă, nu ştiu. Să te trezeşti dimineaţa şi să pleci cu zâmbetul pe buze că e wow, lumină, nu e gri, negru şi nimic”, spune un tânăr ce și-ar dori de la orașul său.
Edmond Niculuşcă, director ARCEN: „Calitatea vieţii în oraş depinde de felul în care arată construcţiile, calitatea vieţii în oraş depinde de peisajul cultural, calitatea vieţii în oraş depinde de felul în care se construieşte. Legătura afectivă cu oraşul e fundamentală pentru felul în care trăieşti într-un oraş, iar oraşul Bucureşti e un oraş agresiv cu propriii lui locuitori şi locuitorii şi autorităţile agresivi cu acest oraş”.
Așadar, dezvoltarea orașului pendulează între modernizare şi păstrarea patrimoniului. Pentru unii eclectic, pentru alţii kitsch. Urmăriți mai jos un interviu pe această temă cu Ştefan Ghenciulescu, arhitect:
(Ediție „Plan detaliu” difuzată în 13 ianuarie 2019)
Un exemplu de regenerare urbană: Blaj, jud. Alba
Piaţa 1848 din Blaj. Locul unde a avut Marea Adunare Naţională în timpul revoluţiei de acum 170 de ani şi unde se află Prima Şcoală Românească. Reabilitarea pieţei a început în 2010. În primul an s-a refăcut parcul în sine, în următorii trei ani s-au renovat şi clădirile, astfel că astăzi arată ca în imaginile de mai jos. Lucrările au costat aproape 5 milioane de lei, bani de la bugetul local.
(Material „Plan detaliu” difuzat în 13 ianuarie 2019)
Gheorghe Valentin Rotar, primarul Blajului: „A fost o lucrare destul de delicată, o lucrare care a presupus tratarea individuală a fiecărei clădiri în parte şi care, zic eu, a fost o lucrare de succes. Pentru succes trebuie să vă spun că trebuie o colaborare şi o cooperare de la toate parţile pe care le-aţi enumerat: administraţie locală, arhitect, proprietar de clădiri, cu cei care folosesc clădirile, pentru că avem proprietari şi avem chiriaşii sau instituţiile care le folosesc, unde să ştiţi că şi noi am întâmpinat dificultati destul de mari. Dacă la proprietar, la mediul privat, a fost mai uşor, la instituţiile statului, după foarte, foarte multe insistenţe şi foarte, foarte multe solicitări, am reuşit să le obţinem”.
„Arată total schimbat. Nu ştiu dacă ştiţi cum arăta înainte, dar acum e total schimbat”, spune un localnic.
Gheorghe Valentin Rotar, primarul Blajului: „Noi aici ne adaptăm realităților existente, condițiilor date și de asemenea am încercat să respectăm, cât se poate de mult, ceea ce a fost. Şi cred că aceasta a fost o cheie a succesului, faptul că am luat poze vechi, am luat mărturii, tot ceea ce a fost... Şi am încercat să nu schimbăm...sau să schimbăm, să aducem lucrurile la starea la care au fost, bineînţeles la condiţiile anului în care ne aflăm”.
Piesa de rezistenţă a centrului istoric din Blaj este Palatul Culturii. Deschis în 2018, după patru ani de lucrari intense de reabilitare. Palatul, inaugurat pentru prima dată în 1936 de guvernul de la acea vreme şi de Casa Regală, a primit acum, după renovare, un premiu de la Uniunea Europeană pentru modul în care a fost conservat.
„Toată reabilitarea a pornit de la un concurs de soluţii, pe care l-am organizat în 2011 şi care ne-a scos în cale un arhitect care ne-a îmbinat, cred eu, foarte bine şi a lăsat multă expresivitate asupra întregii clădiri. Dacă observaţi, prin cărămida aparentă, arhitectul a vrut să transmită trauma pe care această clădire a suportat-o, prin puternicul incendiu care a avut loc în 1994. Şi în rest, s-a respectat întreaga arhitectură interna şi externă, compartimentare...”, explică primarul Blajului arătând interiorul clădirii.
„Este aşezământul cel mai important de cultură al Blajului. Un aşezământ în care deja am început, din această toamnă, manifestarile culturale, avem stagiunea de toamnă, avem stagiune de primăvară, cu tot ceea ce înseamnă act cultural de toate categoriile”, continuă primarul Gheorghe Valentin Rotar.
„Este o bijuterie a Blajului, a judeţului şi a ţării, putem să spunem”, spune mândru un localnic. „Suntem bucuroşi că de foarte multe ori vin blăjeni sau alţii din zonă, care sunt în zonă şi vin din străintate şi se bucură că văd, în fiecare an se schimbă ceva în acest oraş. Şi sunt bucuroşi şi ... cum să vă spun...şi eu sunt bucuros pentru că mă simt ca un om împlinit în acest oraş”, mărturisește bărbatul.
Reșița, Caraș-Severin. Înnoire cu fața spre râu
Nu toate oraşele României au clădiri istorice, care, odată renovate, deja schimbă faţa urbei. Multe localităţi au multe foste zone industriale, acum abandonate. Cum este de exemplu şi Reşiţa. Aici, înnoirea oraşului se bazează pe altceva. Administraţia locală a luat exemplul Oradei, unde se lucrează pe malurile Crişului la piste de biciclete şi a început să construiască şi ea o pietonală de-a lungul Bârzavei.
Ioan Popa, primarul Reşiţei: „Chiar săptămâna trecută am fost la Oradea, de exemplu. Lucrează pe malurile Crișului la piste de biciclete, în albia inferioară a Crișului. La fel, promenade, există pe stânga, dreapta a Crișului, aproape pe toata lungimea lui. Și Reşiţa, din nefericire, în anii '70 - '80, în boom-ul industrial, s-a dezvoltat fără să se ţină cont că există un râu care parcurge oraşul. Şi atunci am zis haideţi să ne întoarcem un pic cu faţa spre râu, să încercăm să facem amenajarea flancurilor stâng şi drept, pe toată lungimea lui”.
Deşi lucrările au început timid, cu o bucată de doar 800 de metri, dintr-un total de 7 kilometri cât va avea promenada, pe fiecare mal, oamenii deja sunt mulţumiţi.
„E foarte frumos şi binevenită. Să avem pe unde ieşi, să ne plimbăm noi, pensionarii”, spune o femeie.
„Poţi să zâmbeşti când te plimbi”, adaugă un bărbat.
„E o zonă drăguta, ţi-e drag să te plimbi, însă, sincer, părerea mea este că sunt foarte multe lucruri care ar mai trebui făcute în oraş. Dar cred că cu timpul vor fi reamenajate, sper, îmi doresc. Am observat că se schimbă lucruri în oraş. Sunt fericită pentru asta”, mărturisește o tânără.
Ioan Popa, primarul Reşiţei: „Dacă vreţi să vă fac o glumă pe tema asta, reacţiile au fost atât de multe pozitive în totalitatea lor, şi ale reşiţenilor, şi ale celor care viziteaza oraşul, încât eu personal am zis în câteva rânduri, că dacă ştiam că doar atât de puţin îşi doresc oamenii, aş fi putut să fac o promenadă de asta până la Timişoara şi înapoi. Glumesc, am glumit şi atunci. Reacţiile lor confirmă că ceea ce facem este un lucru pozitiv şi corect”.
Prima bucata de pietonală a fost făcută din resursele proprii ale localităţii. În jur de 200 de mii de euro. Dar restul amenajărilor - piste, copaci, aspersoare, poduri pietonale - care vor costa 3 milioane şi jumătate de euro -, se vor face din fonduri europene. Acordate pentru Mobilitate Urbană.
Adelin Tuţă - director de investiţii şi mobilitate urbană, Primăria Reşiţa: „Din bugetul oraşului de aproximativ 23 de milioane de euro, doar pentru investiţii s-au alocat pentru anul acesta 3,5 milioane de euro, pentru reparaţii, prin direcţia proprie, încă 2 milioane de euro şi este greu de dus. Încercăm să facem cât mai multe investiţii cu bani puţini şi ne axăm foarte mult pe bani europeni. Avem proiecte în curs, un număr de 38 de proiecte, în valoare de 140 de milioane de euro. Toate sunt pe mobilitate urbană, pe transfrontaliere. Am dorit pe fiecare axă posibilă să tragem bani. Doar cu aceşti bani putem reuşi să aducem Reşiţa la un stadiu pe care ni-l dorim”.
Totuşi, chiar şi când există bani şi bună-voinţă, uneori, tot nu e suficient. Finalizarea celor 14 kilometri de pietonală o să dureaze doi-trei ani, din cauza birocraţiei, din cauza sistemului, care s-a conservat şi el şi a rămas la fel de încremenit.
Pârâul în sine, albia râului, lasă de dorit.
Ioan Popa, primar Reșița: „Acum cerem de la Apele Române să ne dea în administrare albia Bârzavei, ca să putem face inclusiv intervenţii în albia Bârzavei, adică în cuva râului, să facem o promenadă şi la nivelul apei şi să facem câteva pasaje unde se poate urca şi coborî. Chiar unde ne permite terenul, să facem câteva alveole, câteva amfiteatre, dacă vreți, acele amfiteatre în aer liber, unde degajez din Bârzava o bucată de teren și tinerii pot sta pe malul apei sa socializeze. Dar pentru a face acest lucru ne lovim bineînţeles tot de inerţie, de nu se poate, să vedem, să încercăm, aveţi nevoie de avizul ăsta... însă eu personal mă consider un spărgător de norme şi sunt convins că o să reuşim”.
Gheorghe Valentin Rotar, primarul Blajului: „Eu despre administraţie am o părere personală, poate puţin atipică. Consider că se poate realiza totul, dacă ai determinare, dorinţă, voinţă, se poate face...şi reabilitări, şi dezvoltare economică, şi dezvoltarea infrastructurii. Adică tot ceea ce e nevoie pentru ca o comunitate să poată fi echilibrată şi să aibă o viaţă normală. Asta ne dorim cu toţii”.
Reporteri: Andrada Velciov, Alexandra Marian
Operatori: Tiberiu Mariş, Mihai Pop
Urmăriți emisiunea „Plan detaliu” în fiecare duminică, de la 20:30, la Digi24.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
