Senator ținut ore în șir în fața unui centru de plasament din București

Data actualizării: Data publicării:
vlad alexandrescu centrul de plasament ciresarii 2 crop

Senatorul USR Vlad Alexandrescu susține că nu a fost lăsat, miercuri, mai multe ore să intre în Centrul de Plasament Cireșarii II din Sectorul 5 al Capitalei. Primăria susține că parlamentarul ar fi trebuit să înainteze o solicitare către edilul sectorului 5. Acesta a făcut, în ultima săptămână, mai multe vizite în centrele de copii din București și Ilfov, în calitate de senator, pentru a înțelege care sunt problemele cu care se confruntă copiii.

Se fac 3 ore și 20 de minute de când stau în frig în fața porții Centrului de plasament "Cireșarii". Construit ca o adevărată fortăreață. Nu sunt lăsat să intru și mi se spune că trebuie să am acordul primarului. Complet fals! Nu există nicăieri în lege o astfel de prevedere și niciun alt centru nu ne-a cerut așa ceva. Nu este decât o regulă inventată pentru a ține pe cei inconfortabili afară”, a relatat senatorul Vlad Alexandrescu, în jurul orei 1:20.

El mai spune că „directorul general al DGASPC Sector 5 nu răspunde de ore bune la telefon. "O fi într-o ședință" ne spune o doamnă de la centru. Că, de, mereu pică ședințele în astfel de momente, nu? Nu știu ce vor atât de tare să ascundă, dar cu atât mai multe trebuie să aflu. Centrele de plasament sunt locuri unde deseori copiii sunt supuși diverselor forme de abuz ori trimiși în diverse rețele de trafic cu persoane. Nu pot să spun dacă este cazul și aici, dar asta trebuie aflat de la copiii instituționalizați”.

Senatorul USR a precizat și că legislația prevede că un senator este învestit cu autoritate publică de stat în interesul cetățenilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Eu mă aflu în circumscripția electorală București, pentru care am fost și votat în Parlament, și nu pot să îmi exercit dreptul constituțional și mandatul reprezentativ în serviciul cetățenilor. Eu stau aici până când îmi vor da voie să intru înăuntru, pentru că la toate centrele am stat am avut o interacțiune foarte normală cu șeful de centru, cu psihologul, cu asistentul social, am stat de vorba și cu copiii, deci am avut interactiuni foarte bune. Aici, se pare că nu se poate”, a adaugat Alexandrescu.

În replică, Primaria Sectorului 5 afirmă că, pentru a avea acces în cenrul de plasament, senatorul ar fi trebuit să facă o cerere în acest sens.

„La noi nu a ajuns nicio solicitare scrisă din partea domnului Alexandrescu privind vizita în centrul de copii. Centrul este în subordinea Consiliului Local Sector 5, ca atare la noi trebuia să ajungă o solicitare, pentru că așa sunt procedurile. Chiar dacă dânsul a vorbit la protecția copilului, la noi trebuia făcută o cerere”, a declarat Cristina Popa, purtător de cuvânt al Primăriei Sectorului 5.

Vlad Alexandrescu a scris însă ulterior pe Facebook că legea nu prevede o asemenea solicitare scrisă. „Nu știu ce vor atât de tare să ascundă, dar cu atât mai multe trebuie să aflu”, a mai subliniat senatorul.

Acesta a făcut, în ultima săptămână, mai multe vizite în centrele de copii din București și Ilfov, în calitate de senator, pentru a înțelege care sunt problemele cu care se confruntă copiii.

Până la redactarea acestei știri nu sunt informații că parlamentarul a fost lăsat să intre în incinta centrului de plasament.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri